Grijile de noapte

Sunt unele griji care vin doar noaptea. Te trezești subit, te uiți la ceas: mai e până când alarma o să te dezlipească în mod oficial de pat, așa că închizi înapoi ochii. Uneori adormi liniștit la loc. Alteori... vin grijile de noapte și te țin treaz.

Există și griji de zi. Oho, și încă câte! Unele mici, altele mari, unele apăsătoare, altele ușoare, ce au în comun e că toate trebuie tratate, într-un fel sau altul. Le rezolvi sau măcar cauți soluții și dacă ai noroc poți să adormi în liniște, cu conștiința împăcată. Dacă nu ai, atunci tragi de ele și te zbați până când somnul, în loc să vină lin, e rezultatul unei prăbușiri bruște. Extenuat, organismul tău își dă shutdown și intră, teoretic, într-o perioadă de repaus. Dar nu lipsită de griji.

Când vine noaptea, toate grijile care nu au loc ziua, viermuind sub suprafața subconștientului tău, stau la pândă și așteaptă un moment propice. Când e întunericul mai negru, când e somnul mai profund, când îți lași garda jos... erup din senin și te țin treaz! Deschizi ochii, apoi închide-i la loc dacă mai poți.

Când vine noaptea realizezi că vei îmbătrâni. O să sfârșești singur și neputincios, cu nimeni care să te ajute.
Când vine noaptea realizezi că toți cei dragi din jurul tău vor muri. Vor înceta să mai existe.
Când vine noaptea realizezi că lucrurile vor fi din ce în ce mai proaste, nu te așteaptă nici o luminiță la capătul tunelului. Te îndrepți cu pași târâiți și obosiți către un abis din ce în ce mai negru.

Sunt griji grele iar cea mai mare grijă e că nu poți face nimic să le previi. Când să o mai faci și pe asta? Grijile de zi îți consumă toată energia iar grijile de noapte sunt inevitabile. Griji peste griji, peste griji, peste griji...

Te prăbușești sub greutatea lor. Cedezi. Stai lipit de pământ cu ele apăsându-ți pe spate ca un Sisif care se împiedică și e călcat de bolovan. Apoi se risipesc în aer... tu te ridici și o iei de la capăt, în timp ce grijile te așteaptă deasupra, ca norii de furtună încă neformați. Dar te ridici.