The Hike - de Drew Magary
The Hike nu e o carte cât o experiență literară. Un fel de basm modern cu tente horror te trimite într-o călătorie prin unul dintre cele mai bizare universuri pe care le-am întâlnit.
sursa imagini: Goodreads
Aflat într-o călătorie în interes de serviciu, într-un orășel plicticos și izolat de munte, Ben decide să omoare timpul cu o scurtă plimbare pe munte. Ceea ce părea o simplă promenadă prin pădure sfârșește printr-o călătorie bizară în care nimic nu pare să aibă sens cu excepția unui singur lucru: trebuie să urmeze poteca.
Dorința de a-și revedea familia îl ajută să persevereze în timp ce se adâncește într-o lume populată de psihopați cu față de câine, uriași canibali, demoni, insecte gigantice și un crab vorbitor.
Amestecând cu succes elemente de fantezie cu umor dar și cu horror, și cu influențe vizibile din basme și jocuri video, The Hike e una dintre cele mai originale cărți pe care am avut plăcerea să le citesc.
Nu numai că acțiunea în sine e misterioasă și te ține lipit, dar reușește miracolul de a avea un final profund și memorabil, evitând explicații previzibile bazate pe magie, extratereștrii sau pe clasicul "a fost doar un vis".
Nu am mai întâlnit de mult atâtă creativite într-o carte, motiv pentru care nu am cum să nu o recomand. E o experiență pe care mi-e greu să cred că o va regreta orice fel de cititor.