Teambuilding vs Alergare - II

Teambuilding vs Alergare - II
Photo by Gwyn Hay / Unsplash

Mă văitam prin septembrie că teambuilding-ul anual a fost pus în ultimii ani fix când se organiza maratonul Bucureștiului iar anul acesta am scăpat la mustață de a se suprapune iar cele două evenimente. S-a pus în schimb în weekend-ul de dinainte (adică cel trecut), peste Sun Challenge.

Ei bine, ca să fie blestemul blestem, lucrurile s-au sucit ulterior iar weekend-ul inițial nu a mai fost disponibil și s-a mutat data. Când? Păi în acest weekend, desigur... când are loc maratonul Bucureștiului, la care iar nu pot participa deși am bilet luat!

Colac peste pupăză este că știind că nu voi putea ajunge la Sun Challenge, nu m-am mai înscris acolo. Când am aflat că s-a eliberat programul deja nu mai era avantajos pentru mine să particip, deci am ajuns să ratez ambele curse. Bonus, nu am mai ajuns nici la Crosul Arenelor în toamna asta pentru că aveam bilete la un concert în seara de dinainte (concert organizat în altă localitate), concert la care nu am mai ajuns pentru că a răcit urât prietena mea în săptămâna de dinainte.

Dar stai, devine și mai frustrant! Săptămâna asta, cu ciclonul Barbara pe capul nostru, mi-au fost date peste cap și planurile de a-mi face cele trei alergări înainte de ieșirea din weekend. Am apucat doar o alergare de 5 kilometri luni seară, pe ploicică, apoi a plouat prea tare pentru ieșit iar eu am rămas cu un long run și încă o alergare scurtă pe cap, de înghesuit obligatoriu joia, în ziua de dinainte de plecare, și duminica, undeva după întoarcere...

Pare că ieșitul cu colegii de la muncă stă în calea alergatului, ceea ce e ironic pentru că am început să alerg serios datorită faptului că aveam alți colegi alergători, care m-au inspirat și m-au ajutat cu sfaturi (și alături de care am organizat mici alergări și la teambuilding-uri, când a permis programul).