Aberând cu grație, mă prefac a fi scriitor
Aberatii
Nu bătea vântul. Nu era nici vreo roată găurită care se dezumfla dar era ceva la fel de banal: un oftat. Pieptul, gazdă a unei inimi frânte, aduna încet aerul poluat și rece din jurul lui, îl pompa prin plămâni, îl încărca cu amărăciune și la final îl exhala la
Aberatii
În mijlocul mesei era o sticlă cu apă. Nici chiar cel mai banal obiect posibil dar cu siguranță într-un top al obiectelor pe care te-ai aștepta să le vezi pe o masă, în special într-o bucătărie. "De când am eu o sticlă cu apă pe masă?" a fost
Aberatii
Era bine la mare. Ditamai soarele plutea pe cerul senin, neînconjurat de urâcioșii nori, liber să încălzească valurile cu razele sale. Doar briza mai adia din când în când, cu moderație, pentru a mai răcori un picuț atmosfera. Vremea perfectă pentru bălăcit, vremea perfectă pentru plajă, vremea perfectă pentru stat
Aberatii
În dimineața zilei în care împlinea 40 de ani, Grigore nu s-a putut ridica din pat. Nu din cauza lenei, nu din cauză că era mult prea cald și bine sub pătură, nu din cauză că nu avea chef să meargă la muncă. Acestea erau motive de care se lovea
Aberatii
Dacă ar fi să ne luăm după biblie, totul a început cu bărbatul. Dar noi ceilalți știm mai bine că lucrurile astea încep de fapt cu femeia, căci dacă nu te alege ea, degeaba. Drept urmare, adevăratul început a fost atunci când cea mai norocoasă femeie din lume s-a întâlnit
Aberatii
E greu să rămâi în istorie, chiar dacă ești rege. Unii ar presupune că devine ușor din postura de conducător și, într-adevăr, e mai simplu, dar nu simplu. Lumea era plină pe atunci de țări și țărișoare, regate și mini-regate, fiecare cât un județ dar cu aere de potențiale imperii.
Aberatii
Cei doi domni se întâlnesc atunci când ești pe cale să adormi, în minutele sau secundele incerte dintre vis și realitate, când nu mai ești tocmai treaz dar nici inconștient. Se așează la aceeași masă de fiecare. O masă ștearsă și tocită, la terasa unui restaurant pustiu, fără alți oaspeți.
Aberatii
Un țăran era faimos. I se duse vorba peste mări și țări, pe tot internetul, iar motivul era unul extrem de simplu: avea un câine iar câinele nu avea nimic împotrivă. Povestea lui era rostită zilnic, de zeci de guri dornice să își amuze interlocutorii, iar pozele cu el și
Aberatii
Își dorea un cal. Nu pentru niscaiva treburi agricole sau pentru înhămat la o căruță. Nu știa să călărească, deci nici pentru hobby (căci nu ar fi numit călăritul "sport"). Nu avusese cai în copilărie și acum îl lovise brusc nostalgia vârstei de mijloc. Nu, trăise toata viața
Aberatii
Cornel era un om important, producea filme și seriale. Treaba lui era să stea în spatele unui birou luxos, pe un scaun directorial și să asculte ideile propuse de mulți, mult prea mulți oameni, adesea mult, mult prea stupide. Uneori găseai giuvaierul din noroi. Alteori... să zicem doar că avea
Aberatii
Să scrii cea mai lungă poveste nu e mare șmecherie. E doar o chestiune de efort și de timp. Desigur, e impresionant să produci o operă literară de dimensiuni titanice fără să își piardă din farmec și cititori pe parcurs dar la finalul zilei totul se rezumă la dimensiuni. Când
Aberatii
Primele vorbe pe care le-a rostit micuțul Vlăduț au fost "nu am chef". De-a lungul anilor a continuat să le repete, spre frustrarea părinților săi. -Vlăduț, e ora de culcare! -Nu am chef să dorm! -Vlăduț, mănâncă și legumele! -Nu am chef! Toți copiii tind să fie încăpățânați