Superforecasting: The Art and Science of Prediction - de Philip E. Tetlock și Dan Gardner

Superforecasting: The Art and Science of Prediction - de Philip E. Tetlock și Dan Gardner

Există cărți care îți schimbă viața. Conștientizezi la un moment dat că procesul tău de gândire s-a schimbat și că aplici instinctiv noi reguli și noi filtre, mai bune, prin care analizezi problemele și situațiile sociale. Eviți capcane în care ai fi căzut înainte, rezolvi mai ușor problemele sau, pe scurt, devii mai înțelept. Living Nonviolent Communication sau How To Solve It au reprezentat astfel de cărți pentru mine și recent li s-a adăugat și Superforecasting: The Art and Science of Prediction.

Scrisă de Philip E. Tetlock (scriitor și profesor universitar în domeniul științelor politice) și de Dan Gardner (un jurnalist cu experiență în domeniul psiholgiei), Superforecasting aduce o binevenită abordare științifică a unui domeniu imprecis prin natura sa: cel al prezicerilor.

Nu, nu e vorba de horoscop sau de ghicit în boabe de fasole, ci de previziuni calculate ale viitorului.

Istoria e plină de tot soiul de prezicători, legitimi sau ilegitimi. Chiar și în prezent, posturile TV invită adesea așa-ziși experți care își dau cu părerea în aproape orice domeniu fără a se baza pe nimic concret. Dar dincolo de cerșetorii de atenție sau propagandiști care împing anumite interese, există și persoane care reușesc să răspundă cu acuratețe întrebărilor legate de viitor. Nu, nu posedă puteri supranaturale și nici un noroc ieșit din comun. Beneficiază în schimb de o logică solidă și de un mod de gândire critic și obiectiv.

coperta "Superforecasting"
sursa imaginii: Goodreads

În Superforecasting, Tetlock și Dan Gardner documentează rezultatele a zeci de ani de cercetări și ale unui turneu dedicat previziunilor organizat de IARPA, agenția amerincană din domeniul inteligenței. Utilizând mii de voluntari din rândul oamenilor obișnuiți, echipa acestora a reușit să obțină rezultate net superioare celor ale agențiilor secrete sau ale analiștilor de meserie, cu acces la informații clasificate.

Se combină atât anecdote legate de succesul sau eșecul previziunilor din trecut (de exemplu, cum s-au luat decizii legate de conflictele în Vietnam și Cuba sau în raidul asupra lui Bin Laden pe baza probabilităților oferite de experți) cât și explicații științifice ale procesului de estimare a unui rezultat / prezicere, într-un mod accesibil unui cititor neavizat (cum am fost eu).

La o primă vedere, subiectul tratat pare mai degrabă o curiozitate. Nu toți au timpul necesar să analizeze știrile din domeniul politicii sau economiei pentru a încerca să determine dacă Uniunea Europeană se va destrăma în doi ani sau dacă în Rusia Putin va pierde puterea. Nu toți sunt interesați de astfel de lucruri și îți poți trăi viața în liniște fără să te intereseze ce se va întâmpla în viitor. Importanța cărții constă însă în procesul de gândire pe care îl recomandă.

Ca în How To Solve It, se pune accentul pe împărțirea unei probleme în mai multe probleme mai mici și mai simple. Se explică dezavantajele unei mod de gândire conservator, cu idei fixe și ți se arată avantajele unei minți deschise. E o diferență crucială între a căuta răspunsul la o întrebare și a căuta argumente care să îți confirme opiniile deja formate.

Superforecasting e o carte de recomandat. E genul de lectură plăcută (și chiar destul de facilă, aș zice eu) care îți stârnește interesul și nu încearcă să îți vândă o idee anume ci îți pune la dispoziție unelte intelectuale prin care să poți ajunge singur la o concluzie.