Spital

In momentul in care ajungi într-un spital esti transportat in alta lume. Inainte esti special, într-un fel sadic, esti persoana care suferă mai mult decât restul, sau alături de persoana in cauza, si iesi in evidenta. Oamenii te tratează cu mai multa intelegere, cu mai multa grija si devii un subiect de discutii si căinare.

Toate aceste lucruri dispar brusc odata ajuns la spital. Anormalitatea ta medicala devine brusc normala. Atunci cand esti înconjurat de oameni cu nevoi speciale nimeni nu mai are nevoi "speciale". Cu unele exceptii, in fata doctorului toti sunt egali si devin un simplu pacient, fara nuje, fara chip, doar cu o fisa atasata. O alta rotita a sistemului medical.

Chiar si spitalelel mai moderne sunt deprimante. Nu te poti abtine sa nu te gandesti la faptul ca in alta parte sunt conditii net inferioare. Doar un dram de noroc te desparte de Evul Mediu, doctori si asistente cu iz de acreală si coruptie, de paturi înghesuite, mizerie si duhoare statuta de boala.

Simplul miros de spital e de ajuns sa bage spaima in om. Mirosul de medicamente amare, spirt usturător, prevestitor de moarte si de durere e unul dintre cele mai cumplite lucruri.

Spitalele ar trebui sa miroasa a trandafiri si sa fie pline de fete zâmbitoare. Medicamentele ar trebui sa fie simple inconveniențe, motiv de setare a unei alarme, mici pilule pe care le inghiti ocazional si nu un zid intre tine si moarte, nu un motiv de disperare, nu un motiv pentru a trăi cu groaza ca nu le vei mai găsi, ca nu iti vor ajunge banii sa le cumperi. Viata e deja destul de urata, nu avem nevoie de motive in plus de tristete.

De fiecare data când aud de cate un corupt care a capusat, furat de-a dreptul banii din sanatate, mi-as dori nu să il vad dupa gratii ci intr-un pat de spital românesc.

Nu sunt bolnav dar ma gândesc cu groaza la ziua in care voi fi...