Sfântul Viorel al blatiștilor

Oricine pe lumea asta are un talent, orișicât de mic ar fi. Al lui Viorel era să circule cu autobuzul fără bilet.

Păi stai așa, că aproape toți o fac, veți spune. Ceea ce e complet adevărat. Dar chiar și cel mai aprig blatist tot mai cumpără o călătorie, de frică sau chiar de jenă, mai primește o amendă sau coboară mai devreme când zărește echipajul de control. Nu și Viorel. Pe el nu îl controla nimeni niciodată.

Nu se știe dacă era doar o coincidență, dacă avea pile la controlori sau dacă pur și simplu era din cale afară de norocos. Nimeni nu avea habar iar Viorel cu siguranța nu avea de gând să își destăinuie secretul.

Zeci de ani s-a urcat în autobuz fără să plătească încât, din vorbă în vorbă, i s-a dus buhul. Lumea ajunsese să îl recunoască și dacă îl zăreau în stație urcau fără griji alături de el, având certitudinea că nu vor nimeri nici un control.

S-a retras odată cu ieșirea la pensie. Căpătând gratuite, gestul său nu mai avea nici un farmec. Și ca și cum viața sa ar fi fost inexplicabil legată de mersul cu autobuzul, nu a mai dus-o mult, doar încă o lună-două. Dar când Viorel omul trăgea să moară, i se năștea legenda.

Un vânzător ambulant mai ambițios, din tagma celor care se plimbă prin tramvaie încercând să vândă tot soiul de nimicuri, a început să ofere și iconițe cu Viorel. Iar oamenii, din superstiție sau poate din nostalgie, au început să le cumpere.

Văzând succesul de care se bucură, colegii de breaslă i-au urmat exemplul și și-au înlocuit vechile slogane despre leucoplast sau ace de cusut la 1 leu cu rime despre Viorel:

Nu dați bani pe Arsenie Boca,

Cu icoana lui Viorel mergeți moca!

Iar oamenii cumpărau. În fond, o icoană costa doar cât două bilete. Și dacă Viorel putuse să circule atâția ani fără să plătească, era clar că era protejat de Dumnezeu. Cum să te pui deci cu Ăl de sus?

Simțind miros de profit, înalții prelați l-au canonizat rapid pe Viorel: Sfântul Viorel al blatiștilor, răpunătorul controlorilor și apărătorul sărmanilor fără bani de bilet. L-au dezhumat și i-au pus moaștele la loc de cinste, invitând credincioșii să vină în pelerinaj.

Iar oamenii au venit, inundând autobuzele spre mitropolie și blocând circulația. Au înfruntat ploi și vânt și au stat zile întregi la cozi interminabile dar au făcut-o fără să ezite pentru șansa de a-i pupa oasele sfântului Viorel. Și pentru o perioadă chiar a mers, toți cei care se rugau la sfânt erau feriți de controale. Încasările regiei scădeau dramatic, controlorii se simțeau inutili iar blatiștii erau în al nouălea cer. Până când o minune avu loc și de cealaltă parte a baricadei...

Georgel era controlor de 7 ani. Om cu frica lui Dumnezeu, se ruga în fiecare seară pentru succes în carieră și pentru aducerea păcătoșilor blatiști pe calea cea bună. Pe măsura ce faima sfântului Viorel creștea, Georgel își menținea cu fermitate credința, asemeni lui Iov, și continua să se roage. Iar într-o seară de miercuri primi în vis o vedenie direct pe filiera Sfântului Duh.

Se făcea că era la poarta Raiului, iar sfântul Petru o păzea aprig. Viorel, blatistul Viorel, încerca din răsputeri să se strecoare pe lângă el, dar Petru i-o tăia de fiecare dată din scurt:

-Biletu' de intrare în Rai la control, ia să-l văd. Ai? N-ai, că ai mers toată viața fără să plătești.

Iar Viorel pleca de fiecare dată cu coada între picioare...

Trezindu-se transpirat din revelația divină, Georgel știu ce avea de făcut. S-a dus de îndată la biserică și a aprins o lumânare pentru sfântul Petru iar acesta i-a ascultat rugăciunile.

Binecuvântat de sfântul Petru, răpunătorul blatiștilor și protectorul controlorilor, Georgel s-a bucurat de un succes răsunător și a început să prindă la fiecare cursă câte 2-3 nefericiți fără bilet. Văzându-i succesul, colegii săi i-au urmat exemplu și au început și ei să se roage la mărinimosul Petre, spre oroarea celorlalți credincioși, care au descoperit îngroziți că iconițele cu sfântul Viorel sunt inutile. Degeaba s-au dus apoi și au pupat și răspupat moaștele, blatiștii rămăseseră permanent fără apărător...

Căci adevărat grăiește vorba din popor: cui pe cui se scoate iar sfântul bate moașta!