Seria "Miss Peregrine's Peculiar Children" - de Ransom Riggs

Dacă de regulă sunt persoana care a citit deja cărțile și strâmbă din nas la ecranizări, în cazul Miss Peregrine's Children lucrurile au stat diferit. Inițierea mi-am făcut-o cu filmul ononim Miss Peregrine's Home for Peculiar Children, adaptare care mi-a plăcut și m-a determinat să îmi doresc să citesc într-o bună zi și seria originală. Zis și făcut!

La bază seria nu se abate de la rețeta standard a unei cărți young-adult. Jacob Portman e un adolescent retras care descoperă că e special, urmează aventuri. Până aici nimic impresionant, farmecul cărții vine din altă parte.

sursa imaginii: Goodreads

Bunicul său, o persoană cu un trecut misterios și singura persoană de care Jacob e apropiat, îi povestea adesea de casa de copii în care a crescut în perioada celui de-al doilea război mondial, casa doamnei Peregrine, și de abilitățile curioase ale copiilor de acolo, povești care nu sunt însă luate de nimeni în serios. Previzibil, exista mai mult decât un sâmbure de adevăr, numai bine pentru Ransom Riggs să umple o trilogie: Miss Peregrine's Home for Peculiar Children, Hollow City și Library of Souls.

Pornind de la clișeul copiilor cu abilități extraordinare e dificil să ieși în evidență, dar pentru mine seria reușește să o facă în două moduri.

Moartea tragică a bunicului său îl aruncă pe Jacob în depresie. Cu părinții captivi într-un mariaj disfuncțional, o familie cu care nu are nimic în comun și fără prieteni apropiați, nu e de mirare că personajul principal își începe aventurile cu o vizită la un psihiatru. Doctorul îi recomandă o vacanță pe insula britanică unde a copilărit bunicul său, pentru a putea descoperi singur ce a fost mit și ce a fost adevăr.

Nu doar că lucrurile se pun în mișcare într-un mod plauzibil, dar accentul care se pune pe psihicul lui Jacob și relația cu familia sa aduce un suflu de aer proaspăt genului. Nu avem nici moștenitorul de aur care descoperă că e chiar mai special de atât și nici orfanul lacrimogen, oropsit de soartă, ci un puști realist, dintr-o familie realistă, care ajunge parte a unor întâmplări ieșite din comun. E drept, lucrurile mai derapează pe parcurs pe făgașul basmelor, transformându-l pe Jacob într-un veritabil "chosen one", dar hei, măcar începutul e mai atipic.

sursa imaginii: Goodreads

Al doilea lucru care a pus pentru mine seria pe hartă (și primul dacă întrebi pe oricine altcineva) îl reprezintă utilizarea de imagini de epocă pentru a ilustra romanele. Adunate de te miri unde, oferă un plus de farmec și un aer de autenticitate poveștii. Ilustrațiile sunt una, o poză e alta, nu degeaba se spune că face cât o mie de cuvinte. Fie portrete ale diverselor personaje, fie imortilizări ale scenelor din carte, reușesc să te impresioneze nu numai prin legătura cu acțiunea cât și prin ele însele.

sursa imaginii: Goodreads

În ceea ce privește restul... eh. Prima carte, Miss Peregrine's Home for Peculiar Children, e notabilă. E cea care introduce personajele și explică premiza. A doua,Hollow City, nu e rea, reprezentând o continuare directă a primei cărți și mutând acțiunea în Londra celui de-al doilea Război Mondial. A treia, Library of Souls, e deja literatură young-adult standard, cu un final stereotipic în care totul se termină cu bine într-un mod cusut cu ață albă.

Chiar dacă per total e mai mult decât suficient pentru a fi motivat să termini seria, nu e suficient pentru a rămâne în istorie. Ceea ce e păcat, ar fi putut mai mult de atât. Dar e ok, nu putem citi mereu numai capodopere, uneori mai merg și serii "doar" simpatice. Iar atâta lucru se poate afirma cu certitudine despre Miss Peregrine's Children.