Săracul om sărac

Cam la un an după ce m-am angajat am cedat tentației și mi-am făcut un card de credit la Banca Transilvania, prin programul Star BT.

După cum am mai povestit deja, decizia a fost una foarte inspirată, pătrățelul de plastic salvându-mi de foarte multe ori pielea. Discutând azi cu un coleg care are un card similar, am intrat să verific punctele acumulate și am avut o surpriză foarte plăcută.

În cei patru ani de când îl utilizez am ajuns la aproape 300 de puncte Star BT (1 punct Star BT = 1 leu). Adunând comisioanele anuale (parcă 40 sau 50 de lei pe an, dar pentru două carduri, și prietena mea are unul atașat liniei mele de credit), precum și dobânzile plătite pentru cazurile în care am făcut cheltuieli pe care le-am rambursat în 2-3 luni... ei bine, sunt șanse ca dacă trag linie și iau în considerare punctele Star BT să ajung la concluzia că de fapt banca m-a plătit pe mine să îi utilizez cardul.

Sigur, nu îmi fac iluzii că bancherii au comis acte de caritate. Și-au tras spuza în principal din comisioanele încasate de la agenții comerciali plătiți de mine. Rămâne însă valabil faptul că am acces la o linie de credit decentă, în condiții foarte, foarte avantajoase pentru cineva care face o prioritate în a nu fi dator.

La polul opus, același amic îmi povestea despre o scenă la care a fost recent martor în bancă. Un cuplu de oameni cu venituri mai modeste încerca să obțină un card de credit (cu o limită mult mai mică) și să retragă banii în aceeași zi, iar funcționara le explica cum că trebuie să plătească doar 10% în fiecare lună.

Ce nu le explica la fel de clar era faptul că un card de credit e foarte dezavantajos atunci când retragi bani de la bancomat și că sumele plătite în multe tranșe duc la dobânzi totale foarte mari (în jur de 24% pe an, dacă nu bat câmpii).

Sigur, dacă luăm o pauză de la umanitate și judecăm lucrurile la rece, mișcarea are sens. O persoană educată, cu venituri peste medie și prospecte de viitor prezintă un risc mult mai mic și are un potențial mult mai mare pentru o bancă. Comparativ, o persoană cu venituri mici și lipsită de un simț economic ce vine, de regulă, cu educația și dorința de autoinformare, prezintă riscuri mult mai mari de a nu putea returna datoria. Dar ce e logic nu e mereu și moral...

La finalul zilei, sărăcia e o capcană din care cu greu scapi. Singurul remediu real e educația, nu neapărat cea școlară. În lipsa ei, ai acces doar la metode de finanțare care te afundă și mai rău în sărăcie. Nu îți permiți să cumperi ceva atunci când oferta e foarte avantajoasă ci cumperi atunci când ai bani și ai nevoie urgent. Nu îți permiți să cumperi în cantități mai mari sau lucruri de calitate, mai rezistente, economisind astfel pe termen mediu și lung, ci cumperi doar lucruri ieftine și o faci des, cheltuind astfel mult mai mulți bani.

E un cerc vicios. Să fii sărac e ca și cum ai juca viața pe very hard. Tocmai de aceea cei care reușesc să "câștige" în astfel de condiții sunt aproape întotdeauna oameni extraordinari iar cei care o fac fiind ajutați temporar de soartă, câștigătorii la loto de exemplu, revin rapid acolo de unde au plecat. Restul... Dumnezeu cu mila. Băncile clar nu îi vor ajuta.