Roata morii

Roata morii se învârtește: țac, țac, țac!

Aoleu, strigă morarul. Se strică roata!

Nu era prima oară când începuse să scoată zgomote îngrijorătoare. Până atunci o tot reparase căci deh, nu era ieftin să o înlocuiești și, în plus, moara tradițională cu roată îi aducea și turiști, pe lângă clienții interesați de făină și mălai. Dar timpul nu iartă pe nimeni, cu atât mai puțin pe o roată de moară.

Oftând, morarul puse mâna pe telefon și căută o firmă care să îi monteze o moară modernă, cu motor. În doar câteva zile avea totul instalat iar roata morii, acum decorativă, stătea pe loc. Era liniște.

În camera de lângă, morărița era cu fuiorul: țac, țac, țac!

Aoleu, strigă morărița. Se strică fuiorul!

Ca soție de morar cu moară tradițională, cu roată, se simțea și ea obligată să desfășoare tot activități tradiționale. Dar acum că moara era modernizată și turiștii începuseră să nu mai vină, nu mai vedea rostul.

De ce să se chinuie atât? Găsea țesături și fire pe alese în magazinele de profil. În doar câteva zile își făcuse stocuri de materiale iar fuiorul zăcea undeva, într-un dulap. Era liniște.

Un turist rătăcit, ce purta dorul morii, dornic să o revadă așa cum era odinioară, cu roată și cu morăriță ce rotea un fuior, sosi pe nepusă masă. Nu era la curent cu ultimele modificări.

Când văzu moara modernă și pe morărița cu un telefon și nu un fuior în mână, avu un șoc și inima începu să îi bată puternic: țac, țac, țac!