Puii

Când eram copil și mergeam la bunici aveam doar două griji, în funcție de anotimp. Să văd dacă a nins iarna, ca să mă pot da cu sania și să văd dacă au ieșit pui de găină, ca să mă duc să îi văd.

Ghemotoacele aurii și pufoase, pe care le vedea adesea de la distanță din pricina cloștii mult prea protectoare, erau printre lucrurile mele preferate din copilărie. Mici, micuți, mititei și simpatici foc, piuind de zor și crescând pe zi ce trece, puii îmi plăceau la nebunie.

Ani mai târziu, locul cloștilor a fost luat de incubatoare. Țineam acasă, la Buzău, păstrând puișorii într-o cutie de carton luminată de un bec puternic ce le oferea atât lumină cât și căldură. Ce bucurie era să îi vezi ieșind din ou, învățând să meargă și să ciugulească!

Nu era zi în care să nu mă opresc la ei, să îi admir, să îi iau în palmă, să îi mângâi și să îi ciufulesc, alegând preferați, numărându-i pe cei încălțați și punându-le nume celor care ieșeau cumva în evidență.

Am crescut apoi, am plecat întâi la facultate apoi la casa mea dar subiectul puilor nu a pierit în negura timpului. Apariția unei noi "recolte" era în continuare subiect de interes național și mă suna de fiecare dată mama să îmi spună când ieșeau pui. Iar când veneam în vizită mergeam și la ei, să văd ce fac. Mă leagă multe amintiri plăcute de puii de găină și am crezut pentru aproape toata viața mea că îmi plac. Până recent.

Pe lângă casă, chiar lângă garaj, ținem câteva găini zăpăcite. Salvate de la ciorbă și cumpărate de milă de pe marginea drumului de prietena mea, sunt un soi de animale de casă care ne dau ouă până mor. Nu am tăiat nici una, nici nu avem de gând și așteptăm să se ducă singure, ca să scăpăm de grija lor. Dar socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă.

Găina pitica, cea care avea prostul obicei să tot evadeze, a dispărut acum ceva vreme și a reapărut de sub un dulap cu o mână de pui. Șapte la număr, ca muștele croitorașului, stau acum în garaj, în cușca de câini, izolată bine cu plasă și cartoane, ca să nu poată ieși printre zăbrele.

Sunt la fel de mici, la fel de guguloaie, la fel de pufoși și la fel de simpatici dar nu îmi mai plac. Am realizat, după mai bine de 30 de ani, că îmi plac puii doar când sunt grija altora.