Praf

Cel mai neplacut aspect al renovarilor il reprezinta praful. Pentru ceva atat de fin, de marunt si de usor, uneori chiar invizibil, e greu de crezut cat de mari pot fi problemele pe care le pune.

Praful se asterne peste tot si reuseste sa patrunda chiar si in cele mai ascunse cotloane. Hainele iti sunt prafuite, lucrurile iti sunt prafuite, corpul se transforma treptat intr-un mediu propice culturilor agricole si, colac peste pupaza, fiecare gura de aer pe care o iei te umple de praf.

Daca lucrurile s-ar intinde la nesfarsit iar trecerea timpului ar fi accelerata, totul ar deveni praf. Se spune in Biblie ca Dumnezeu a creat omul din pamant, iar pamantul nu e nimic altceva decat praf, e normal sa ne intoarcem la origini. Si totusi, praful care ar trebui sa fie o parte din noi, asemeni apei, e un veritabil cosmar.

Mizeria se poate strange, mirosurile pot fi indepartate sau macar ascunse prin produse parfumate, orice are o solutie mai putin excesul de praf. Nu scapi niciodata de el in totalitate, doar amani inevitabilul.

Zi de zi, cu o maturica sau o carpa, praful e redistribuit prin casa iar natura impiedicata sa isi urmeze cursul. In lipsa unui omul, praful ar acoperi totul, iar cand omul devine praf, se alege praful de munca sa si se asterne, fin si lin, peste tot.

Prafuita-mi-e casa si fiecare gura de aer are gust de tarana. Si n-am ce face decat sa astept sa plec de acasa, tanjind dupa aerul poluat, aglomerat si fierbinte al orasului, aer care este totusi lipsit de aceasta pacoste...

Astept, nu pot decat sa astept, clipa in care totul se va termina.. Nu, nu voi scapa de praf dar voi tine macar, temporar, lucrurile sub control.

Si odata scapat, se va asterne praful pe aceste amintiri. Pana la urmatoarea renovare...