Povestea culorilor

Culorile au vrut sa isi faca povestea lor, asemeni soarelui si lunei, asemeni animalelor, asemeni oamenilor... aproape oricine avea o poveste sau o legenda, cu exceptia lor. Inadmisibil!

Au tocmit un povestitor, cineva faimos si talentat, al carui condei urma sa le faca dreptate. S-au strans toate, cu mic, cu mare, de la R la V, inclusiv culori obscure ale caror existenta era doar intuita de decoratori de o sexualitate dubioasa.

-"Ce poveste vreti sa spunem?" le-a intrebat povestitorul. "Ce ati facut? La ce evenimente ati luat parte? Despre ce sa povestesc?"

Verdele i-a spus despre prospetime, iarba, legume, i-a spus sa includa o pajiste, o padure acoperita de muschi sau poate cufere pline cu smaralde.

Galbenul i-a vorbit de aur, de salbe valoroase, de soare, de spic de grau si de par blond. Nu a reusit sa isi duca ideea pana la capat pentru ca auzind de parul blond, albastrul a inceput sa urle: "si ochii ca mine, si ochii ca mine!". Apoi i-a zis de apa si de cer.

Albul si negrul s-au ciondanit, neputand sa se puna de acord. Povestea trebuia sa aiba loc ziua... sau noaptea. Sa fie despre pace... sau despre razboi. Sa fie despre curatenie si lumina... sau intuneric si durere. Cu greu s-au pus de comun acord asupra sahului. Clar trebuia sa aiba sah!

Rosul, plin de pasiune, a vrut sange! Sau macar o pajiste cu maci, idee la care verdele a inceput sa dea aprobator din cap. Rozul nu prea a fost bagat in seama, era prea plin de ifose. Indigoul a avut si el niste idei, dar erau cam copiate si nu aduceau nimic nou.

Au trecut cateva ore, timp in care aproape fiecare culoare a enuntat cate un concept, dupa care i-au cerut parerea povestitorului. Aproape ca adormise dar s-a dezmeticit rapid si a inceput sa le explice ca astfel de idei sunt interesante, dar nu sunt descriptive pentru ele.

-"Ce ati facut voi, efectiv, culorilor?", le-a intrebat el. Vroia informatii concrete, actiuni bine stabilite, precum povestea de iubire dintre soare si luna, vicleniile vulpii si sotiile iepurasului sau faptele de vitejie comise de oameni.

Culorile nu facusera nimic de genul. Ele doar existau. Nu faceau lucruri, dar erau frumoase. Placute la vedere, inspirand sentimente, sugerand diverse idei sau senzatii, nu prea se pretau pentru o poveste, poate cel mult o poezie. Asa ca povestitorul le-a explicat ca o poveste nu e pentru ele si le-a recomandat un amic, care era pictor. Acesta putea sa le prezinte intr-un mod care sa le faca dreptate.

Zis si facut, au chemat pictorul iar acestea le-a asternut pe panza, in patratele mai mici sau mai mari, acoperind intreaga pictura in fiecare nuanta posibila.

A dus pictura la un muzeu, extaziind criticii, care o gaseau a fi cea mai inovativa si spectaculoasa creatie a secolului! Nu se mai pomenise asa ceva!

A ajuns rapid in presa subiectul iar povestitorul, in cautare de material, a scris o poveste despre pictura. Auzind acest lucru, culorile au cumparat de graba toate ziarele pe care au pus mana, rasfoindu-le frenetic in cautarea articolului cu pricina. L-au gasit dar au ramas dezamagite... toata lumea vorbea despre pictura, nu despre ele.

Suparate, si-au jurat ca nu vor mai vorbi niciodata cu nici un povestitor sau nici un pictor! Gata, le-a ajuns! Atata efort si nici o poveste? Sa nu mai auda de asa ceva!

Doar rosul, plin de manie, a facut un gest de razbunare. "Pssst, notelor muzicale?", le-a soptit el vecinilor sai. "Nu va intereseaza o poveste doar o voastra? Stiu un scriitor bun!"

Pai ce, doar capra noastra? si-a spus rosul, dupa care a plecat sa se alature suratelor sale.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii