Poveste cu Alexandru

La început a fost doar unul. Un “Alex”, unicul Alexandru într-o zonă plină de Mihai, Andrei sau Ioni. Era bine, vecinii îl cunoșteau și îi răspundeau mereu la salut cu drag:

-Salut, Alex!

Lucrurile s-au complicat puțin atunci când al doilea Alexandru s-a mutat în zonă. Ambii erau “Alex” și ambii țineau cu dinții de acest nume. După ceva ciondăneală au căzut la pace. Ca să fie totul echitabil, s-au împărțit între Alexandru cel Vechi și Alexandru cel Nou.

Lucrurile s-au complicat încă puțin atunci când a apărut și un al treilea Alexandru. Bineînțeles, și el tot Alex ar fi dorit să fie dar, ca să fie totul just, a devenit Alexandru cel Blond.

De aici încolo lucrurile au devenit cu adevărat complicate. Alexandru cel Înalt nu a prezentat o reală problemă, și nici Alexandru cel Scund. La aproape doi metri și puțin peste un metru cinzeci, cei doi erau destul de unici în grupul de Alexandri.

Cu Alexandru cel Urât și Alexandru cel Gras a fost cam jenant dar… hei, nu era cu răutate. La polul opus s-au situat Alexandru cel Frumos și Alexandru cel Deștept. Nu au avut un Alexandru cel Prost dar au fost la un pas de a avea un Alexandru cel Nespălat. Din fericire, speriat de numeroșii Alexandri din zonă, a ales să se mute în alt cartier.

Alexandru cel Bătăuș a fost cât pe-aci să devină unicul Alex dar nici chiar el nu se putea pune cu atâția de Alexandru nedispuși să facă vreo concesie. Ori toți, ori nimic!

Cu Alexandru cel Normal și Alexandru Punct au evitat o potențială criză. Mai că erau să rămână fără idei, dar s-au descurcat până la urmă.

Ultimul a fost Alexandru cel Brunet și cu asta s-a terminat afluxul de nou veniți. Ajunseseră fix 22 de tineri numiți Alexandru, numai bine pentru a forma două echipe de fotbal. Și chiar se jucau adesea între ei. Numele comun le dădea un sentiment de apartenență și se aveau ca frații.

Uniți și puternici, nimeni nu se punea cu ei. Nici chiar cei mai tupeiști dintre scandalagii nu îndrăzneau să îi atace iar cartierul Alexandrilor devenise o zonă foarte sigură. Tot ce trebuia să faci era să spui că te cheamă Alexandru și toți te lăsau instant în pace.

Au ținut-o așa cam un an până când o familie de pensionari a decis să se mute la țară. În locul lor a venit o familie cu doi copii: o fată, pe nume Mihaela și un băiat pe nume... Alexandru.

-Salut, eu sunt Alex! s-a prezentat el.

După atâta vreme și atâția Alexandri, rămăseseră toți fără idei. Cam toate tipurile de Alexandru erau deja luate.

-Salut… Alex…, i-au răspuns ei cu jumătate de gură. L-au lăsat în pace, ce să mai facă?

Dar nu l-au primit în grupul lor. Era unicul Alex într-un ocean de Alexandri și era singur. Singur și Alex.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii