Așteptându-l pe 7

Ziua de muncă s-a terminat, acum urmează așteptarea. În stația înghesuită și prăfuită, fie că e ploaie sau vânt, zapadă și ger sau caniculă și soare arzător, fără așteptat nu se poate.

Privind timid în zare, aproape că ți-e frică să speri ca nu cumva să distrugi fără să vrei iluzia, iluzia că bucata de tablă cu roți ce se vede în depărtare, ce vine agale scârțâind a ruginitură pe șinele vechi, că această bucată de tablă denumită tramvai poartă numărul mitic de 7.

Dar tramvaiul 7 e lent și rușinos ca o fată mare. Nu se catadicsește să apară, rămâne în lumea lui, alături de unicorni, primari cinstiți și alte creaturi de basm.

Între timp, parior fără să vrei, devii prins într-un joc de noroc. Doar hazardul poate determina timpul rămas. Poate fi un minut sau poate fi o jumătate de oră. Sau poate fi un accident pe linia de tramvai, caz în care tramvaiul 7 devine o legendă istorică sau o fosilă, despre care există relatări în trecut dar nimeni nu a văzut-o în zilele noastre.

Și aștepți, uneori uiți chiar ce aștepți, iar atunci când tramvaiul chiar sosește în stație ești prea obosit ca să îți mai pese. În locul unei primiri pline de fast, covor roșu și cunună de lauri nu primește decât călători obosiți, călcându-se în picioare pe scările sale, luptându-se feroce pentru un loc pe scaun sau măcar un colțișor comod.

A doua zi, încă de la primele ore ale dimineții, dansul se reia. Iar oamenii își petrec viața așteptând tramvaiul 7 și așteptând simultan și clipa în care nu va mai fie nevoie să îl aștepte.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii