Pisica din geam

Puține lucruri sunt mai fascinante la pisici decât modul în care acestea privesc pe fereastră, iar asta din cauză că pisicile par la rândul lor fascinate de ceea ce văd.

O pisică în geam e ca un bibelou. Nemișcată, aproape ca și cum ar fi încremenită în timp, privește în depărtare. Aici e misterul! Un om care face același lucru fie admiră peisajul, fie privește în gol, pierdut în propriile gânduri. Ori o pisică admiră bolul cu mâncare, nu priveliștea de afară. Iar gândurile ei se axează pe bolul cu mâncare, par prea simple pentru a se putea pierde în ele. Și atunci ce privesc pisicile?

Își aduc aminte oare de libertate, visând nostalgic la vremurile când alergau pe afară după șoareci? Ha! Afară e frig sau bate vântul, te poate arde soarele sau te poate uda ploaia, afară sunt câini iar mâncarea e rară. În casă e cald și bine, bolul plin și se găsesc și fraieri care să te mai scarpine pe cap. Nu, pisicile noastre nu vor afară.

Nu sunt cuprinse nici de instincte vânătorești. Zăpada acoperea azi totul cu un alb uniform și nimeni sau nimic nu mișca pe gerul de afară și totuși Spook era la geam, la datorie.

Mulți spun despre pisici că ar fi animale de babe. Poate că asemeni unei babe așezate la poarta casei, privind cu ochi suspicioși trecătorii, poate că la fel stau și pisicile, pândind oamenii de afară, pe care să îi poată judeca în tihnă. Și poate după ce se plictisesc, se întorc la bolul cu mâncare, părăsind fereastra, și se duc apoi la restul pisicilor și încep să bârfească.

Nimeni nu știe pentru că nimeni nu cunoaște cu adevărat pisicile. Negre, gri, albe sau roșcate, cu blana scurtă sau lungă, tărcate sau nu, doar trei constante există în materie de mâțe: somnul, mâncarea și privitul pe fereastră. Restul e mister...