Pisica aerodinamică

Slăbătura țâșnește ca o săgeată trasă din arc de fiecare dată când ușa se deschide. Are un al șaselea simț legat de prezența mea lângă ușă așa că numărul total de suflete din cameră e aproape mereu constant. Dacă ies eu, are grijă să intre ea.

E ca o zvârlugă. Nu e pisică ci e argint-viu, turnat sub o formă felină. Ba chiar e și singurul animal cu o siluetă ce inspiră grația și viteza unui ghepard într-o ceată de burți care mai de care mai rotunde și mai atârnate.

E ultima mâță aerodinamică din casă și se simte. Pe restul le poți bloca dar pe dânsa ba. Un picior așezat strategic la intrare nu realizează mai nimic, are dumneai loc să treacă ori ce-ai face. Fuge, fuge pe lângă tine, după care încearcă să își croiască loc nu doar în cameră ci și în inima ta.

Cu ochi mari și umezi, trăsături conturate și dimensiuni aproape rahitice, pușlamaua te privește galeș după care vine și începe să toarcă.

Nu are nevoie de invitații, doar de spațiu și de o persoană lângă care să se bage și să își pornească magia. Și e așa mică... și e așa suplă... și așa moale are blănița... și mai e și cuminte...

Apoi se plictisește și începe a explora camera, ajungând inevitabil la ghivecele cu flori. Tot inevitabil e și faptul că ignoră orice urlet de avertizare și tot inevitabil e și faptul că te forțează să o apuci de ceafă și să o dai afară!

Pisică rea! O cerți și țuști! o exilezi din cameră.

Urmează o perioadă de liniște... până deschizi iar ușa după care se reia procesul.