Petrecerea cuvanturilor
Un cuvant a decis intr-o buna zi sa dea o petrecere. Urma sa fie o petrecere cum nu s-a mai pomenit, cu invitati din toate colturile dictionarului, de la ac cel sarcastic, pana la zirconiu, cel cu cap lucios doar pe din afara.
Le-a trimis tuturor cate o invitatie, ba prin posta, ba prin email, ba prin telefon, in functie de specificul fiecaruia. Unor cuvinte mai exotice le-a trimis chiar invitatia prin porumbei calatori sau semnale de fum. De fapt, invitatia cuvantului “exotic” a sosit adusa de mare, intr-o sticla cu dop de pluta.
A cumparat tot ce era de trebuinta, de la mancaruri si bauturi, pana la jocuri de societate: cateva cutii de scrabble si multe foi de hartie si creioane, pentru cat mai multe partide de spanzuratoarea.
Intr-atat de uimitoare si de spectaculoasa se anunta petrecerea, din cale afara de nemaivazuta si nemaicitita, incat clar, clar urma sa intre in analele istoriei cuvintelor din toata lumea. Ii trebuia deci un nume, ca sa fie mai usor de retinut. Doar "petrecerea din 3 mai, 2015", nu spune mare lucru, nu?
A stat cuvantul pe ganduri mult si bine, s-a sfatuit si cu “intelept” dar si “inovativ” sau “inspirat” si pana la urma a decis ca petrecerea urma sa le reprezinte pe ele, cuvintele. Nu putea fi numita “Petrecerea cuvintelor” din cauza ca tot meritul i-ar fi revenit rudei sale, cuvantul “cuvintele”, care nu era un tip foarte de treaba: era cam infumurat, credea ca valoreaza cat mai multe cuvinte si, intre noi fie vorba, era si gras cat vreo 3 sau 4 termeni din dictionar.
Nu, petrecerea nu putea sa aiba un nume care sa gadile orgoliul vreunuia dintre invitati, nici macar pe al organizatorului, asa ca s-a ajuns la o solutie de compromis: urma sa se cheme “Petrecerea cuvanturilor". Simplu, reprezentativ si, in acelasi timp, cu o denumire abstracta.
Zis si facut! A tiparit pliante si afise cu acest nume, a trimis chiar si declaratii de presa iar in ziua respectiva a asteptat cu sufletul la gura sa ii vina invitatii. Si a asteptat o ora, doua, trei... pierduse orice speranta cand soneria suna salvator, cu un clinchet datator de speranta!
Cuvantul nostru s-a reprezit la usa, gandindu-se ca probabil a fost vreo problema in trafic, accident de tramvai sau schimbare de borduri, si acum urmau sa ii vina buluc invitatii. Deschise usa si... ce sa vezi: la usa era... era... o... chestie? Era ca un mutant, cu 3 ochi si un brat lipsa, plus un numar impar de degete.
-Salut! Eu sunt "Cuvanturilor"! s-a recomandat necunoscutul. Am auzit ca vrei sa dai o petrecere in onoarea mea! Iti multumesc din tot sufletul! Stii, noi, cuvintele pocite nu prea suntem agreeate. Suntem gonite de peste tot, suntem numite agramate, inculte, lumea ne pateaza cu cerneala rosie, ne pune pe Facebook si rade de noi... Nimeni nu intelege ca in sufletele noastre suntem tot cuvinte...
Se apuca sa imbratiseze cuvantul, care ramasese fara cuvinte, dupa care le facu semn prietenilor sai sa intre:
-Haideti, baieti! Suntem in sfarsit acasa!
Si-au intrat toti, comfort, ruxac, complect, si restul, cu sau fara cratima, pana cand n-a mai ramas decat niciunul. Iar dupa o petrecere ca-n bazme, au plecat cu totii acasa, lasandu-l pe sarmanul cuvant sa stranga resturile.
Un lucru aprecia insa la oaspetii sai: avura bun simt si nu i-au furat nimic, astfel incat la final avea macar casa intacta. Mai mult chiar, cuvantu-l se pomeni si cu o cratima in plus, asemeni unui tatuaj facut la betie, menit sa ii aduca aminte pentru restul vietii de acea noapte de pomina.
