Peisaj pedestru

Cel mai interesant lucru la mersul pe jos sunt oamenii. In tramvai nu sunt oameni, sunt calatori, sunt chestii care te inghesuie, care iti invadeaza spatiul personal, care fac galagie, care miros si care, cel mai probabil, circula fara bilet. Dar nu si cand mergi pe jos.

Pietonii care te incojoara sunt asemeni tie. Au o poveste, au un scop. Unii vor sa ajunga acasa, altii sunt plecati la cumparaturi, altii se plimba iar altii au poate un motiv intr-atat de interesant incat s-ar putea scrie tomuri intregi despre ei. Nu ai de unde sa stii, dar te simti inconjurat de lozuri. Probabil necastigatoare, dar exista sansa ca unul sa contina premiul cel mare: o poveste unica.

Unii sunt frumosi, altii sunt urati si aproape toti nememorabili decat poate pentru cateva clipe: persoana aia imbracata ciudat sau care facea chestii dubioase, pe care ai vazut-o in drum spre casa si care a devenit subiectul relatarilor tale pentru seara in curs.

Sunt oameni pe care tinzi sa ii judeci sau sa ii apreciezi. Cel mai adesea haine mulate peste kilograme in plus, burti voluminoase, frizuri nereusite. Arareori vezi ceva care sa te impresioneze pozitiv, dar se mai intampla. Poate cuplul acela de batrani care se tin de mana, o imagine siropoasa si expirata, asemeni lor, dar care nu inceteaza sa mai fie dulce, chiar daca o vezi pentru a mia oara.

Multe se intampla. Fiecare pas nu aduce doar o distanta mai scurta spre casa ci este si o intamplare noua, o persoana noua, un detaliu nou pe care il observi de-abia azi, desi ai trecut de nenumarate ori pe acolo.

Poate fi interesant daca stii unde sa privesti. E o poveste la fiecare pas. Sau poate ca esti chiar tu povestea altui trecator. Mai stii?