Pastila pentru supărare
Pastila pentru supărare era un medicament onest și făcea exact ce îi spunea numele. O luai la supărare, așteptai câteva minute, în funcție de fizicul fiecăruia și de nivelul de supărare, și apoi puf! te făcea să nu te mai simți rău.
Singurul motiv pentru care fusese aprobată și nu intrase la categoria droguri era că nu te făcea să te simți neapărat bine, ci doar reveneai la starea ta normală, de dinaintea problemelor.
Se vindea, evident, ca pâinea caldă, în pofida prețului piperat. Să îți rezolvi problemele e greu, uneori chiar imposibil. Dar dacă ai putea scăpa măcar de efectele asupra psihicului, nu ai face-o?
A fost revoluționară preț de câteva luni și poate că ar fi schimbat fabrica societății dacă nu ar fi avut un dezvantaj. Ca toate medicamentele, își pierdea în timp eficiența pe măsură ce organismul se obișnuia cu ea. Credeai că ești supărat pentru că ți-a murit cineva drag? Cum ar fi să știi că o să continui să te simți mizerabil pentru că ai luat pastile atunci când ai constatat că nu te mai încap blugii sau că au anulat serialul tău preferat fără să rezolve cliffhanger-ul?
Așa că oamenii au început să o drămuiască. Valul doi de "pacienți" a început să o păstreze doar pentru drame reale. O abordare înțeleaptă dar, din nefericire, viața tinde să devină din ce în ce mai rea și mai grea încât până și cei mai chibzuiți au început să capete rezistență la pastilă. Generația care a venit din urmă a făcut însă un lucru tare curios.
Pastilele erau în continuare cumpărate. Le găseai în fiecare casă, indiferent cât de săraci ar fi fost cei ce locuiau acolo. Dar nu o folosea nimeni.
Oameni treceau peste griji și supărări la fel ca înainte, înghițind în sec, suferind și zbătându-se. Aveau însă o cârjă mentală: știau că dacă lucrurile vor deveni vreodată insuportabile, pastila era acolo. Însă nimeni, chiar nimeni, nu mai risca vreodată să ia una. Văzuseră cum suferiseră generațiile de dinainte așa că preferau să le păstreze, de rezervă.
Iar generația asta era, paradoxal, cea mai puternică. Putea să treacă peste orice, având în spate certitudinea unei soluții universale pentru suferința lor. Pastilele în sine... nici măcar nu mai știa nimeni dacă încă funcționează, puteau fi expirate sau simple pilule cu zahăr. Important era că existau. Stăteau pe un raft, pline de praf, și continau să lupte cu supărarea.
