Paradoxul erorilor

Unul dintre paradoxurile programării este că erorile sunt simultan și un lucru de temut, și motiv de bucurie.

Uneori sunt o plagă. Când ți-e lumea mai dragă și crezi că ți-ai terminat în sfârșit treaba și te poți relaxa puțin, pac! vine eroarea și strică tot. Acum trebuie să stai să o corectezi. Sau, și mai nasol, să ai deja treburi importante de făcut și să apară din senin o eroare urgentă de care să fie nevoie să te ocupi.

Mai mult decât simple imperfecțiuni, erorile sunt bube ale soft-ului, îl poluează și îl împiedică să își facă treabă. Și în capul cui se sparg oalele când se întâmpla asta? În al programatorului, desigur. Din aceste motive, erorile reprezintă dușmanul de moarte al unui programator dar și dovada vie a incompetenței sale.

Dar alteori sunt binevenite! După o îndelungată luptă cu problema, găsești un algoritm care ar trebui să te ajute. Îl implementezi, totul e logic, aproape evident. Salvezi, rulezi, ții pumnii strânși... și nu se întâmplă nimic. În acele momente te rogi la erori! Implori zeul programării ca totul să fie din cauza unei simple erori. Pentru că erorile, prin natura lor, pot fi corectate. Un algoritm sau o soluție greșită însă trebuie refăcute.

Te rogi. Deschizi consola, închizi ochii și te rogi ca atunci când îi deschizi să fie o banală eroare. Și e bine când e o eroare. O corectezi, salvezi și reiei procesul până când erorile dispar și totul funcționează, moment în care respiri în sfârșit ușurat. În astfel de cazuri erorile îți sunt prieteni, mici inconveniențe de o mie de ori mai bune decât alternativa.

Mult mai grav este atunci când erorile lipsesc și totuși programul nu merge. Erorile, fie ele în logica din mintea ta, fie în implementare, sunt invizibile și greu de detectat.

Aceasta este în mare viața de programator. Definită de erori, de prezența sau absența lor. Pentru că nu există cu adevărat software. Nu, există doar jungle de biți în care erorile mișună. Uneori ascunse în întunericul hățișurilor dese de 0 și 1, alteori în lumina zilei. Dar exisă. Mereu există.