Papetărie

O coală de hârtie se certa cu filele unei cărți. Deși depășită numeric, coala era orgolioasă și încăpățânată și cu gura-i cea mare se contrazicea de zor cu filele tipărite.

Nepângărită de cerneală, creion sau pasteluri, coala alba se credea superioară. Putea fi orice și-ar fi dorit ea. Poate urma să fie o poezie romantică, poate un portret de iubită, poate o formulă științifică revoluționară. Nimeni și nimic nu o puteau limita în afară de imaginație.

Filele, deja tipărite și pline de conținut, aveau o valoare certă. Nu înțelegeau cum o nulitate îndrăznește să se considere mai presus de ele.

Coala avea zero realizări, spre deosebire de ele. Se știe doar că ce e în mână nu-i minciună iar lăudăroasa coală putea foarte bine ajunge un cornet pentru coji de semințe sau banală hârtie de împachetat.

Ambalajele au tăcut inițial din gură dar n-a durat mult tăcerea lor. Sătule de atâta aroganță, de ambele părți, au intrat la rândul lor în discuție, subliniind că și rolul lor era la fel de important.

Fără ambalaje nu ai fi știut ce se află în misterioasele recipiente. Poate că e otravă, poate că e mâncare, poate că e detergent sau poate că e un medicament ce îți poate salva sănătatea. Ele, ambalajele, reprezentau adesea diferența dintre viață și moarte, sau cel puțin indigestie. Și când colo, cine se laudă? O amărâta de coală goală și o carte?

Mare ciondăneală mare în rândul foilor de hârtie. Au intrat în horă și chitanțele, și fotografiile, ziarele și revistele… nici un picior de papetărie nu s-a putut abține să nu intre în discuții. Și uite așa, ore bune, s-au tot certat înfumurate, susținându-și fiecare importanța și aportul adus la civilizația modernă. Până și tabloidele au deschis gura.

Numai hârtia igienică tăcea din gură și se ținea departe de dezbatere. În fond, ce-ar fi putut să spună?

Bogdan BUCUR

Bogdan BUCUR

Născut și crescut
București