Orele de religie
In caz ca mai exista persoane care nu au auzit acest lucru, Curtea Constitutionala a decis practic ca nu este constitutional ca orele de religie sa fie obligatorii.
Sistemul actual functiona in felul urmator: nu erai "obligat" sa studiezi ora de religie, doar ca parintii trebuiau sa semenezi o declaratie care sa ateste faptul ca nu doresc ca odrasla lor sa studieze religia. Lucrurile se complicau putin, pentru ca este problematic sa ai x copii care sa fie la ora de religie si alti y copii care sa nu fie in clasa in acel moment, nedorind sa "studieze" religia. In cazul meu, tot procesul asta a fost o veritabila farsa: ni s-a cerut efectiv sa completam toti cererile ca dorim sa facem religia, in regim "voluntar-obligatoriu" si cu asta-basta. Nu neaparat la presiunea cultelor religioase, desi nu exclud ca si acesta sa fi fost un factor, ci pur si simplu ca sa se evite complicatiile, situatiile in care ai un numar de elevi care nu vor sa studieze religia, si nu au unde sa stea cand in clasa vine popa.
Cand Curtea Constitutionala a decis, in mod omenesc si logic, ca mai normal este ca cei care doresc sa studieze religia sa completeze o cerere, fiind deci exceptia, iar regula de baza sa fie ca religia sa nu se studieze, Biserica Ortodoxa Romana a sarit de fund in sus. Subliniez ca noi, ca tara, nu suntem un stat religios si e o aberatie sa bagi pe gat copiilor religia. Religia este ceva foarte personal, care tine de convingerile religioase ale fiecaruia (sau de lipsa acestora), si care nu are ce cauta in educatia de stat.
Biserica sa de insa de ceasul mortii pentru ca stie ca, odata eliminata obligativitatea orelor de religie, nimeni nu va mai dori sa le studieze. In cazul elevizor sunt convins ca nici unul nu isi va dori o materie in plus, iar parintilor probabil ca nu le va pasa.
Prima ora de religie am facut-o in clasa I. Doar doua amintiri mi-au ramas intiparite in minte. Prima ar fi din magazinul scolii cand, dupa terminarea orelor, asteptam sa imi cumpar o punga de pufuleti. A intrat si profesorul de religie, un tip tanar, cu par negru tuns scurt, si cu mustata. M-a intrebat ce vreau sa imi iau, i-am spus ca pufuleti si mi-a cumparat o punga, spunandu-mi ca imi face el cinste. Am luat punga si, hei, super, am ramas sa imi cumpar si o prajitura, daca tot nu am dat banii pe pufuleti. Proful m-a intrebat insa ce mai astept?, pe un ton usor dur, ca doar imi facuse el cinste. Mi-am luat confuz punga de pufuleti si am plecat. Nici acum nu imi dau seama ce s-a intamplat atunci.
A doua amintire cu acest profesor e cea in care i-a dat o palma puternica peste cap unuia dintre colegii mei, cel mai bun prieten chiar. Era prin anii 90, cand pedepsele fizice nu erau ceva socant, dar pe mine m-a bulversat faptul ca un profesor de religie ar lovi alt copil.
In timpul gimnaziului am avut ceva mai mult noroc. Profesorul de atunci, un preot buzoian, parintele Soare, era o persoana mult mai ok. A incercat sa predea ora intr-un mod cat mai obiectiv, a incercat sa ne faca sa ne implicam in reale actiuni caritabile si, per total, a fost o persoana foarte decenta.
Pe de alta parte, singura mea absenta nemotivata din gimnaziu am avut-o datorita dumnealui. In perioada de la inceputul unuia dintre semestre, perioada plina de haos, cand orarul nu era inca definitiv, ne-am trezit cu 2 ore de religie pe saptamana. Am ramas cu totii uimiti, programa specifica clar o singura ora, dar nu am primit nici o explicatie.
Cea de-a doua ora era prima ora... prima ora de joi, daca nu ma insel. Am asteptat jumatate de ora venirea acestuia degeaba. Ne-am gandit atunci ca a fost clar o eroare in orar si am fugit pe terenul de sport, sa bagam rapid o partida de fotbal in timpul ramas.
Cand colo, ce sa vezi... vine proful aproape de sfarsitul orei si ne pune absenta practic tutoror profesorilor. Se lasa si cu semi-scandal, ne scoate diriginta in fata clasei pe toti cei plecati si ne face ou cu otet. Si acum mi se pare revoltator acest lucru si mai ales ca am primit o absenta pentru ca am lipsit la cea de-a doua ora pe saptamana a unei materii care nu avea in programa decat o ora pe saptamana. That's bullshit, man, so much bullshit...
Ultimele ore de religie le-am avut la liceu. Profesorul era un preot ciudatel, care ne citea in timpul orelor articole din publicatii legionare si facea des declaratii anti-semite. De nenumarate ori mi-a venit sa ma ridic in picioare si sa ii zic vreo doua si tot de nenumarate ori colegul meu m-a tinut din frau si mi-a zis ca nu se merita. Dupa care el punea capul pe banca si tragea un pui de somn iar eu ma intorceam la desenat. Ultima banca ftw!
Din punctul meu de vedere toate orele de religie au fost o pierdere de timp. S-a intamplat chiar sa ma intereseze subiectul si sa fi stiut deja tot ce au incercat profesorii sa ne predea, atat despre religia crestina cat si, in rarele cazuri, despre alte religii. Si chiar daca nu as fi stiut aceste lucruri, tot nu as fi pierdut nimic.
Sunt o persoana agnostica dar respect religia in sine. Dispretuiesc insa profund organizatia semi-mafiota denumita "Biserica Ortodoxa Romana". Respect dreptul fiecarui om de a avea o religie, de a crede intr-unul sau mai multi zei, ii respect dreptul acestuia de a dona bani pentru religia sa. Dar in momentul in care statul iti baga pe gat niste ore de religie si in momentul in care statul da foarte multi bani cultelor religioase si B.O.R.-ului in mod special, in acel moment lucrurile nu mai sunt ok.
Incet insa lucrurile par sa evolueze spre o situatie de normalitate. Iar barbosii mafioti cu haine aurite nu au decat sa se zbata. In spatele poleielii si aparentei cuviosenii nu e decat fatarnicie iar ei nu mai reusesc sa pacaleasca pe nimeni.