Ore în plus

Mi-ar plăcea să mai poți adăuga ore în zi. Nu prea multe, ca să nu stricăm prea tare bunul mers al lucrurilor, dar măcar 2-3 ore în plus de 2-3 ori pe săptămână, când te simți prea afectat de trecerea timpului.

Le punem mai pe seară, când munca e gata, treburile casnice sunt și ele gata și rămâne puținul spre deloc timp liber pentru așa-numita recreere. E seară, cine o să se supere?

Da, poate că în teorie ar fi dată peste cap circulația trenurilor dar să fim serioși, oricum întârzie. Orele în plus ar fi bine-venite și pentru bătrânul CFR. Ar putea răsufla ușurat și ar ajunge la zi cu trenurile rămase în urmă. Ar fi și ele pentru prima dată nu doar la timp, ci mai devreme.

Observați, vă rog, exprimarea. Ore în plus și nu ore suplimentare. Pentru că dacă orele în plus sunt ceva la care visezi, o superputere pe care și-o dorește oricine pentru a-și ușura viața, orele suplimentare sunt fix opusul.

Orele suplimentare sunt orele de muncă pe care trebuie să le petreci la birou când orele sunt prea puține și munca e prea multă. Sunt ore în minus, de fapt, ore pe care le sacrifici din prețiosul timp liber pe altarul nerecunoscătoarei productivități.

Orele suplimentare sunt orele pe care școala ți le băga pe gât, înfundând și mai tare gaura prin care un adolescent trebuie să o scoată la capăt cu entuziasmul tinereții și povara educației.

Nu, ore suplimentare nu vrea nimeni. Vrem doar ore în plus, în zi, cu care să facem... nu orice ne dorim, asta ar fi o descriere greșită a situației. Pentru că "orice îți dorești" implică diversitate, o plajă nelimitată de activități cum numai imaginația poate scoate din jobenul ei. Ori nu asta am face cu ele, orele în plus.

Ne dorim ore în plus în care să stăm. Să zacem. Să ședem. Să privim în gol și să lăsăm timpul să treacă în sfârșit pe lângă noi fără nici o presiune. Ore în plus și stres în minus.