Omul gospodar

Pe vremuri, omul gospodar își făcea vara sanie și iarna căruță. Dar asta era atunci, astăzi doar proștii satului nu procedează în acest fel, forțând gospodarii de nouă generație să caute alte moduri prin care să își demonstreze înțelepciunea.

Grigore era un astfel de gospodar. Avea vaci, avea oi, avea găini, avea livadă dar mai presus de toate avea o idee despre cum să treacă mai ușor prin iarnă.

În timp ce restul sătenilor zăceau la umbra vreunui nuc stufos, răpuși de toropeală, Grigore muncea. Scosese afară toate borcanele, borcănașele, bidoanele și butoaiele pe care toamna le-ar fi umplut în mod normal cu zacuscă sau cu vin, și după ce le spălă bine, se apucă să le umple cu aer.

Vedeți voi, Grigore era un om deștept. Realizând că vara e o abundență de căldură, se apucase să pună deoparte cât mai mult din acel aer cald pentru vremurile reci care urmau să vina. Era doar gratis!

Cine l-ar fi văzut agitând borcanele prin aer s-ar fi gândit fie că a înnebunit, fie că vrea să prindă muște. Dar Grigore își vedea liniștit de treabă, umplând cu spor borcane, fără să îi pese de reacțiile eventualilor spectatori.

Le verifică a doua zi plin de entuziasm și, ce să vezi, borcanele lăsate în soare erau fierbinți! Cum teoria tocmai îi fusese confirmată, urmă partea de depozitare. Urcă o parte de borcane în pod, o alta în beci și restul în cămăra. Băgase chiar câteva pungi cu aer și la congelator, să fie sigur că nu se strică. Iar undeva în fundul grădinii pusese bine un butoi imens, special pentru eventuale viscole.

Vara trecu, trecu și toamna și veni în sfârșit iarna pe care Grigore o așteptase cu atâta înfrigurare. Nu și-a bătut deloc capul cu lemne sau butelii cu gaz, precum restul fraierilor din sat, doar avea borcane cât să le dea și altora.

Tocmai începuse să fulguiască. Era prima ninsoare a noii ierni și prima seară friguroasă, prilej perfect pentru a sparge gheața.

-He he he, ia să vedem noi... chicoti Grigore în timp ce cobora în beci.

Culegând un borcan oarecare de pe raft, îi desfăcu încet capacul și... nimic! Să fi nimerit oare unul stricat?

Începu să desfacă și altele, la început cu calm, apoi din ce în ce mai disperat până când nu mai rămăsese niciunul descoperit. Degeaba, nu doar că în continuare nu avea pic de caldură, dar chiar părea să se mai fi răcit puțin.

-...tu-i ceapa mă-sii... înjură cu patos Grigore după ce își trase o palmă ofticoasă peste față. A expirat tot aerul!