O zi de renaștere

Să ai părinți analfabeți nu e un păcat. Important e să țină la tine și să te respecte. Problema e că există șansa să te trezești cu un nume mai atipic. Pe eroina noastră trebuia să o cheme "Domnica", dar din motive pe care le puteți deduce dacă nu faceți parte din categoria analfabeților, a ajuns să fie botezată "Tomnica".

La început nu a fost o problemă. Ceilalți copii nu erau capabili să sesizeze diferența dintre Domnica și Tomnica. În plus, chiar de-ar fi putut să o facă... cui să îi pese? Problemele au apărut în clasa I când, citind catalogul, învățătoarea a decis că e cazul să își educe elevii cu privire la numele colegei lor. Ha ha ha, hi hi hi, era Tomnica în loc de Domnica.

Tomnica, cea cu numele scris greșit. Tomnica, cea care prin asociere probabil că nici ea nu știa să scrie corect. În fond, ce se naște din părinți analfabeți șareci mâncă.

Când a schimbat școala în clasa a V-a, noii ei colegi au continuat să fie educați. Tomnica avea un nume aparte, trebuia să fie Domnica dar pesemne părinții ei nu au știut să îl scrie. "Tu știi să scrii, Tomnica?" venea de fiecare dată întrebarea. Răspunsul ei nu sosea niciodată și nici nu îl aștepta nimeni. Cu ce scop? Doar se clarificase deja situația, nu?

Când a intrat la liceu, noul set de colegi nu mai avea nevoie de educație. Știa deja care erau implicațiile "Tomnicii". Pentru ea se schimbau doar clasele, anii treceau și probabil învăța sau nu lucruri. Dacă nu ar fi fost "fata cu numele greșit" probabil că nu ar fi fost deloc și s-ar fi estompat complet în fundal. Și măcar de-ar fi rămas mereu acolo, mereu pe fundal, căci ieșea în prim-plan doar când i se pocea numele deja pocit.

La facultate nu s-a mai dus. O fată cu numele "Tomnica", născută din părinți analfabeți, nu are ce căuta la facultate. Poate dacă o chema măcar Domnica, cum se cuvine, lucrurile ar fi fost altfel. Așa, s-a dus să se angajeze. Undeva fără pretenții, căci ce pretenții ar fi putut avea cineva ca ea.

Și-a găsit un loc la stat, într-unul dintre rarele locuri în care nu se stătea. În prima ei zi s-a alăturat echipei ce mătura frunzele. Începuseră să cadă din pomi din ce în ce mai des și să se așterne pe asfaltul care oricum nu era curat. Dar rămânea curat în urma Tomnicii. Făcea treabă bună când a văzut-o una dintre noile colege, cu care nu apucase încă să facă cunoștință.

-"Eu sunt Crenguța. Tu cine ești, fată?" a întrebat-o încă-necunoscuta.

-"Tomnica...", a sosit răspunsul în șoaptă.

-"Domnica?" a continuat întrebarea.

-"Nu, Tomnica cu T", a sosit rușinată replica.

După câteva clipe de liniște, Crenguța i-a zâmbit.

-"Atunci e ziua ta, nu? E 1 septembrie, la mulți ani, a venit toamna!"