Campionatul de stat

Lucian Blaga a fost la un "t" distanță de adevăr, veșnicia s-a născut la stat. Nu cred că poate cineva să numească un duo mai iconic decât munca la stat și statul degeaba.

De la rubedenii sau amante angajate pe pile, incompetenți imposibil de dat afară și până la tradiționalii leneși, toți au în comun arta nefăcutului nimic.

Pe de altă parte, un alt adevăr universal valabil spune că la privat se face treabă mai bună decât la stat. Ori asta naște un paradox tare ciudat: oare la privat se stă mai performant decât la stat?

Este evident pentru absolut oricine că, odată pusă, o astfel de întrebare nu poate rămâne fără răspuns! Pe cât de misterios e răspunsul, pe atât de simplă e soluția: un campionat oficial, organizat de stat, de stat. Pe de o parte legendarii funcționarii publici, pe de altă parte vajnicii apărători ai tradiției frecatului de mentă din mediul privat. Cine va câștiga oare?

Era în joc mai mult decât orgoliul unora și altora. Firmele private erau arhi-dornice să își demonstreze supremația și cu ocazia asta să câștige pe cinstite niște contracte bănoase cu statul. Dacă tot e de stat, măcar să stea cineva care se pricepe, profesioniștii, nu aceiași delăsători ca până acum.

De partea cealaltă, funcționarii publici erau la fel de dornici să arate că nu încasează degeaba salariul pentru stat degeaba ci pentru că sunt ași la asta, cei mai buni dintre cei mai buni. Elite care ar fi putut să stea pe bani buni oriunde în lume, chiar și în străinătate, dar au ales să stea în țară, din spirit naționalist.

Oricum ai fi dat-o, erau interese mari la mijloc!

N-a durat mult să se stabilească o dată pentru viitoarea competiție. Paradoxal, ținând cont de natura concursului, organizarea sa a fost un monument de profesionalism și promptitudine. Pregătirile au început fulger, în parteneriat public-privat, distribuindu-se astfel echitabil sarcinile de ambele părți: pe de o parte munca, pe de alta șpaga, în funcție de persoana întrebată.

S-a ales după ce dezbateri o zi de marți. Luni nu ar fi mers, că era luni, vineri oricum nu prea se muncea, joi era practic vineri iar miercurea ar fi picat fix în mijlocul săptămânii, taman când începea lumea să de mai dezmorțească și să muncească cât de cât.

Următorul pas logic a fost ca pe durata campionatului de stat să fie declarată sărbătoare națională. Era evident că oricum nu s-ar fi făcut nimic în acest timp. Chiar și atunci când nu are loc vreun eveniment mai special, lumea tot stă la bârfă: ce s-a mai întâmplat la Vocea chefilor, care dintre copii li s-au simțit rău și au avut diaree, cu ce detergent își spală chiloții și alte detalii de interes general. Ce șanse ar fi fost atunci ca fix în timpul concursului concursurilor să fie lumea productivă și concentrată? Exact.

Drept urmare, companiile private nu au avut de ales și au oferit zi liberă tuturor angajaților iar cele de stat au oferit două zile libere, ca să se facă punte cu weekend-ul, doar era păcat, nu?

După triaje înflăcărate și controversate ce au generat mii de titluri șoc și bombă în presă, s-au ales cu succes echipele celor două părți. Antrenamentul a constat într-o o vinere scurtă, o zi de luni pe concediu medical și mult somn de după-amiază, alternat cu pauze de cafea și țigară, descătușătoarele de succese.

S-au întâlnit pe Arena Națională, cu o tribună arhi-plină și cu virtual restul țării în fața televizoarelor, așteptând cu sufletul la gură deznodământul. S-au așezat cu toții în șezloange, pe gazonul îmbietor de verde și cu miros de concediu, și au început să stea cu patos.

Cum s-a mers pe formatul de la fotbal, pe care îl știa aproape toată lumea, după primele 45 de minute de stat s-a luat o bine meritată pauză de 15 minute. Doar cei din echipe știu ce s-a întâmplat în vestiare, dacă s-au ambiționat pentru repriza a doua prin discursuri înflăcărate sau dacă pur și simplu au stat ca să aibă energie pentru repriza a doua. Cert este că după fluierul de start, statul a continuat cu alte 45 de minute lipsite de activitate, urmărite cu pasiune de întreaga nație.

Deși s-a jucat frumos, fără fault-uri sau alte gesturi nesportive, desemnarea câștigătorului a lansat un scandal monstru. Cum nu exista nici un obiectiv concret, era extrem de dificil să determini cine a stat superior.

După îndelungate dezbateri, s-a ajuns la singura concluzie logică: atât funcționarii publici, cât și angajații din privat, au stat când chiar ar fi trebuit să stea deci, paradoxal, se chema că și-au făcut datoria. Câștigătorii erau de fapt toți ceilalți, întreaga țară, care a stat să se uite la ei cum stau în loc să muncească.

Ce a urmat e greu de descris în cuvinte. Bucuria a cuprins întreaga țară ca un tsunami de emoții pozitive. Pentru poate prima și ultima dată în istorie, românii puteau ține capul sus și să spună cu mândrie celorlalți europeni: "Contăm, bă! Suntem o nație de campioni!".

Păcat doar că n-a stat nimeni să îi privească.

Bogdan BUCUR

Bogdan BUCUR

Născut și crescut
București