Nimic

Se căuta iar în buzunare deși știa deja rezultatul: erau goale. Nu era ca și cum ar fi avut în continuare vreo brumă de speranță că ar găsi vreun lucru, dar gestul îl calma. Reușea să se păcălească astfel că făcea ceva. Așa că își strecură mâinile în pânza pantalonilor, își agită degetele și găsi fix ceea ce găsise și ieri, și azi și probabil că și mâine: nimic.

Un cetățean îmbrăcat la fel de sărăcăcios, cu burta la fel de lipită de coaste și cu o pungă goală în mână îl întrebă curios:

-Dar ce ai în buzunare?

-Nimic, sosi răspunsul, după care continuă la rândul său cu o întrebare. Dar tu ce ai în sacoșă?

-Nimic, răspunse și omul cu sacoșa.

Se așternu tăcerea. Era o tăcere născută din suspiciune. Fiecare îl privea cu neîncredere pe celălalt, convins că e păcălit.

De ce s-ar tot căuta prin buzunare un om care nu are nimic în ele? De ce ar căra un om după el o sacoșă goală? Nu avea sens și fiecare era convins că e mințit. Era cu atât mai frustrant cu cât ambii știau că spun adevărul și totuși li se răspundea cu o minciună.

-Facem schimb? întrebă omul cu buzunarele.

-Facem schimb., confirmă omul cu sacoșa.

Cu mare precauție, se pregătiră de troc. Primul își dădu jos pantalonii și îi înmână, cel de-al doilea întinse sacoșa. De îndată ce își înșfăcară cu succes marfa, o luară amândoi la fugă în direcții opuse.

-Ce l-am păcălit pe fraierul ăla, se bucură primul. Se simțea norocos, de dimineață nu avea nimic iar acum avea o pungă.

În partea cealaltă a orașului se bucura și al doilea.

-Ce l-am păcălit pe fraierul ăla!. Plecase de acasă cu o sacoșă goală iar acum se întorcea cu o pereche de pantaloni rupți în fund. Se simțea norocos.