Mi-am uitat rucsacul

Rutina e un lucru puternic. Ieri seară ritualul meu de dinainte de a pleca de la muncă s-a modificat ușor și drept urmare în tramvai am constat că îmi lipsește ceva: rucsacul.

După panica originală, urmată de un calm așezat după realizarea că nu e pierdut ci doar uitat la birou, s-a instalat o a doua panică: îmi lipsea rucsacul.

Reprezentând pentru mine ceea ce o geantă e pentru o femeie, lipsa lui mă facea să mă simt extrem de inconfortabil. În el se aflau tocul de la ochelari, tableta, iPod-ul shuffle și căștile, precum și o rezervă importantă de mici chestioare utile: o brichetă, o foarfecă, două pixuri, pastile de antinevralgic și paracetamol, pansamente, bandă adezivă, gumă de mestecat și alte prostioare similare.

Mai mult, cum azi urmează să plec la țară, nu aveam nici posibilitatea de a pune pe tabletă filme sau seriale de vizionat în tren. The horror! Și nici rucsacul în sine nu era dispensabil. Cum urma să plec direct la gară, cum aș fi putut duce ceva de acasă? Doar nu era să car lucruri în sacoșă după mine. Niciodată!

Dar nu e nimic ce un card de memorie și o tabletă de rezervă nu pot rezolva. În plus, s-au schimbat vremurile. Acum telefonul poate înlocui cu succes tableta, care a înlocuit la rândul ei cu succes laptop-ul. La fel de bine buzunarele de la palton pot înlocui rucsacul preț de o dimineață.