Metal Lords (2022)

Metal Lords mi-a atras atenția din clipa în care am văzut trailer-ul. Părea un film pe gustul meu: o comedie despre puști de liceu care își fac o formație de metal. Am mai spus-o și în trecut, nu sunt un spectator pretențios, în materie de filme le prefer ușurele și relaxante, îmi iau porția de cultură din alte locuri. Nu numai că nu mi-au fost înșelate așteptările, dar am fost plăcut surprins de cât de bun a fost.

Premiza e simplă: Hunter e un tânăr chitarist liceean, obsedat de metal. Alături de prietenul său cel mai bun, Kevin, pe care încearcă să îl transforme în toboșar, pune bazele formației Skullfucker, cu care încearcă să câștige Battle of the Bands. În lipsa unui basist, li se va alătura Emily, o talentată violoncelistă. Dar dacă premiza nu e specială, celelalte aspecte sunt.

Actorii sunt toți bine aleși și există chimie între ei. Din start, acest lucru transformă chiar și un scenariu mediocru într-o experiență plăcută. Cu atât mai mult vei fi încântat atunci când scenariul nu e rău deloc, în pofida premizei aparent generice.

Primul lucru care mi-a plăcut în mod special la film a fost accentul pus pe muzică. Mi s-a părut că a reușit să fie un fel de scrisoare de dragoste pentru muzica metal, dar fără a se lua prea mult în serios. E un balans perfect care nu alunecă nici spre trv kvlt, nici nu ia (prea mult) peste picior fanii genului ci reușește să prezinte pasiunea ridicolă pe care o poate avea un adolescent pentru metal.

De exemplu, când Hunter pregătește o listă de melodii de studiat pentru Kevin, pe lângă formații clasice consacrate precum Metallica, Black Sabbath sau Motorhead include și piese de la Slipknot sau Avenged Sevenfold. Poate că un metalist mai purist ar strâmba din nas la acest aspect dar mie mi s-a părut că a reușit să acopere într-un mod realist formațiile pe care ajungi să le asculți la început.

Tot la acest capitol, trupa rivală Mollycoddle, care face cover-uri după artiști precum Ed Sheeran, Wiz Khalifa sau Imagine Dragons, sunt rivali doar cu numele. Departe de a fi antagoniști, sunt niște tineri de treabă și fără aere, care încearcă doar să ofere publicului ceea ce își dorește.

Iar asta ne duce la al doilea lucru care mi-a plăcut la Metal Lords: conflictele sunt preponderent interne. Mollycoddle, după cum am stabilit, nu sunt dușmanii eroilor noștri, iar fotbalistul arogant cu care se mai ciondănește Hunter are un rol mult prea slab pentru a fi considerat "inamic" principal.

Nu, personajele din film se luptă de fapt cu propriile defecte și încearcă să devină oameni mai buni, cu relații mai sănătoase, dar fără a aluneca într-un PSA enervant și mult prea politically corect. Este exact ce trebuie, fără clișee expirate gen clica puștilor populari care se luptă cu metaliștii ostracizați.

Coloana sonoră e delicioasă, chiar dacă melodiile sunt în general arhi-cunoscute iar scenele la care am râs cu poftă au fost numeroase, numai bune pentru un film relaxant de weekend. Per total, pentru noi un film de succes!

Pentru amatori, filmul poate fi vizionat pe Netflix.