Meditații - de Marcus Aurelius

De fiecare dată când dau de un articol pe tema "Ce cărți te-au marcat cel mai mult", nu ezit să arunc un ochi și să notez undeva toate tilurile care par interesante. Iar atunci când o carte apare în repetate rânduri printre recomandări, devine dificil să o ignor, chiar dacă subiectul nu se încadrează tocmai în aria mea de interes. O astfel de carte este "Meditații", o colecție de scrieri aparținând împăratului roman Marcus Aurelius.

Varianta citită de mine, mai exact cea disponibilă gratuit pe site-ul proiectului Guttenberg, "Meditations by Emperor of Rome Marcus Aurelius", e una greu de urmărit, tradusă într-o engleză arhaică, cu termeni precum "doth" sau "thou", de înțeles în condițiile în care înglobează traduceri făcute în 1634 de Méric Casaubon. Pe de altă parte, am înțeles că ar exista și variante cu exprimări mai moderne, deci la final depinde pe ce pune mâna fiecare.

În orice caz, deși evident se pierd lucruri pe parcurs de la latină, la engleza învechită apoi mental în română, cel puțin în situația mea, textele în sine nu reprezintă literatură ca o formă de artă, astfel încât să conteze mult și forma. Principiile din spatele Meditațiilor lui Marcus Aurelius se pastrează și, în plus, ideeile de bază se tot repetă în diverse moduri, astfel încât e aproape imposibil să nu înțelegi mesajul transmis de autor.

sursa imaginii: Goodreads

Fiind compusă din 12 "cărți", fiecare cu câteva zeci de mini-reflecții, pornind de la o singură frază și întinzându-se rareori pe mai mult de 1-2 pagini, Meditațiile sunt relativ ușor de urmărit chiar și în varianta arhaică citită de mine. Ba chiar, bonus, m-au făcut să fiu mai familiarizat cu exprimările clasice din limba engleză, deși trebuie să recunosc că nu e ceva care să se fi aflat pe lista mea de to-do. Dar deși am reușit să termin de citit, nu pot spune că a meritat efortul.

Ideile din spate nu sunt rele și au valoare chiar și acum, după două milenii. Mi-ar fi plăcut în schimb să pot simți că am pătruns în mintea unui împărat roman și să aflu cum judeca și cum analiza lucrurile o persoană în acele vremuri antice. În schimb, am avut parte de notițele unui adept al filozofie stoice. Impresia pe care mi-au lăsat a fost aceea a unui care încearcă să își controleze impulsurile pe care le consideră negative transcriindu-și pe hârtie crezul, ca un fel de mantră. Mi-l imaginez astfel pe Marcus Aurelius cu un gând fugitiv de teamă față de moarte, gând pe care îl combate rapid detaliind pe hârtie motivele pentru care trebuie să se împace cu mortalitatea sa.

Tema morții e de altfel una dintre cele mai predominante în rândul meditațiilor sale. Împăratul filozof consideră că e un lucru natural, că natura își va urma cursul iar tu, ca muritor, nu trebuie să te temi de acest lucru ci să îl accepți ca făcând parte din ordinea firească. Să nu ai emoții puternice, să nu ai pofte puternice, să fii mulțumit cu ceea ce ai și să fii un om bun nu cu scopul de a fi bun, ci pentru că așa e normal. În general e vorba de învățături tipice filozofiei stoice dar un cititor oarecare, ca mine, ar mai fi mai căștigat documentându-se direct despre stoici sau, chiar mai bine, despre o istoriei a filozofiei la modul general.

Deși pot înțelege valoarea acestor texte și sunt conștient că nici măcar nu vorbim de o carte reală, ci doar de niște notițe personale pe care Marcus Aurelius nu a intenționat vreodată să le publice, nu cred că prezintă interes decât pentru un public mai avizat din care evident nu fac parte.

Nu regret că am citit-o, dar nici nu o recomand. Pur și simplu nu e pentru oricine.