Mașina de spălat și legile lui Murphy

Share
Mașina de spălat și legile lui Murphy
Pompa de evacuare care s-a ars data trecută

Dacă tot am avut probleme cu frigiderul (care nu s-au rezolvat încă...), mașina de spălat, cealaltă jumătate a perechei de electrocasnice cruciale, s-a simțit nebăgată în seamă și a început și dumneai să facă nazuri. Problema părea simplă: nu mai evacua apa. Soluții multe și majoritatea simple. Doar că nici una nu a mers...

După ce am curățat filtrele, am verificat scurgerea, am pus-o în cap și i-am băgat mâna prin fund, ca un veterinar care moșește o vacă, am constatat cu tristețe că nu pare nimic înfundat. Ceea ce ne-a făcut să ne gândim la următoarea explicație de pe listă: pompa de evacuare s-a ars.

Sunt pățit cu reparatorii de mașini de spălat și nu ar fi fost prima piesă pe care am schimbat-o singur. Mai mult, pompa în cauză s-a mai ars în trecut și încă o aveam pe cea veche pe undeva. Așa că am făcut ce face orice adult responsabil: am căutat codul piesei pe net și am dat comandă de una nouă. La 85 de lei, cu tot cu livrare, chiar dacă se dovedește că nu era pompa actuală stricată, e bună în casă de rezervă. La fel și dacă nu mă descurc să o schimb singur: tot e util să fie pregătită în eventualitatea în care chem un instalator profesionist.

Zis și făcut. Pun o comandă marți (pe lexservice.ro, ca idee), pe 4 august, îmi și apare notificare pe Sameday că s-a înregistrat expedierea. Totul bine până aici. Și trece ziua de marți, trece și ziua de miercuri, se face weekend-ul, comanda tot în stadiul de expediere înregistrată este iar mașina de spălat tot pe bară stă.

Bun, îi zic prietenei mele, care deja își pierduse răbdarea, că dacă nici luni nu se mișcă nimic, comand încă una din altă parte. Chiar dacă vine și prima piesă cu întârziere, nu strică să rămână de rezervă.

Nu se aude nimic nici luni, caut pe alt site, fac o altă comandă (un pic mai scumpă de data asta, 99 de lei cu tot cu livrare) dar măcar ăștia (piesata.ro) se mișcă repejor și deja pregătesc coletul de livrare. Vine SMS de la GLS cu estimarea că mâine primesc comanda. Între timp... ce să vezi? S-a actualizat și pe Sameday statusul că au primit și comanda originală.

Nici nu știu de ce mă mai miră. Legile lui Murphy sunt clare și ar fi fost culmea să nu se aplice și aici. Nici măcar nu am apucat să fac bine comanda a doua și să fie confirmată livrarea, că s-au și mișcat primii. Zici că au simțit cum simt rechinii sângele în apă pentru că da, dacă mă vedeam cu expedierea înregistrată următorul pas ar fi fost să anulez prima comandă. Așa... treacă de la mine, nu sărăcesc de la 85 de lei și măcar rămân cu o rezervă.

Acum am altă curiozitate, ce se va întâmpla după ce vin cele două piese?

O să își revină mașina de spălat de la sine și rămân cu ele pe tușă?

Or să fie ambele stricate?

O să constat că în pofida codului selectat nu se potrivește nici una?

Posibilitățile sunt nenumărate și mă sperie, pentru că domnul Murphy și-a băgat deja codița. Sau, cine știe, poate că a decis să își limiteze legile doar la debandada cu livrarea...