La sala e ca in viata
Prima saptamana de sala e intotdeauna cea mai grea. E o saptamana cu dureri musculare ingrozitoare, in care de-abia poti sa mergi, ai dificultati in a te aseza in pat si a te ridica.
Fiecare muschi de pe corp e un nod de durere ce pulseaza la fiecare miscare. Doamne-fereste sa stranuti sau sa respiri cand ai febra abdominala, sentimentul e foarte neplacut... de nedescris.
Dupa prima saptamana insa lucrurile incep sa se calmeze. Durerile musculare devin din ce in ce mai rare pana ajung sa fie inexistente. Doar antrenamente foarte obositoare, in care iti testezi limitele, mai pot cauza febra musculara.
Dar daca faci pauza, o iei de la capat. E de-ajuns o simpla pauza de o luna si revii la prima saptamana dureroasa. Daca vrei sa scapi de durere si sa pastrezi forma si forta castigata, trebuie sa te tii de exercitii.
Mi se pare interesant acest lucru. E ca in viata: inceputul e mereu dificil. Trebuie sa faci multe sacrificii si sa perseverezi ca sa ajungi undeva. Dar cei ce trec de dificultatile initiale au numai de castigat.