În tramvai

Odată cu intensitatea ploilor de afară au scăzut direct proporțional două lucruri: temperatura și frecvența cu care vin tramvaiele.

Atunci când aștepți aproape jumătate de oră să îți vină tramvaiul, la un interval de vârf, nu e deloc de plăcut. Dar să mai și aștepți pe ploaie, vânt și frig, e de-a dreptul… sublim.

Colac peste pupăză, un tramvai care circulă mai rar implică automat și un tramvai mai plin. Iar un tramvai plin implică la fel de des scandaluri.

În tandem, voci plângărețe critică aglomerația în timp ce altele îndeamnă la înghesuire. Cucoane aparent fragile se vaită că le dor diverse membre, aflate în imposibilitate de a se mișca, deranjate de sacoșe, ghiozdane și alte accesorii. Alte cucoane critică în mod nesimțit nesimțirea altora: sunt locuri mai în spate, mai pe culoare, prin te miri ce cotloane, iar restul călătorilor refuză să se înghesuie pentru a oferi și altora o șansă de a se urca și a se comprima alături de restul sardinelor.

Aflat aproape de fiecare dată în imposibilitatea de închide ușile, tramvaiul întârzie, staționeză de fiecare dată mai mult decât necesar. Singurul lucru bun este că marea de călători din ușă blochează aerul rece să intre în interior.

În ultimele zile, deși am plecat la aceeași oră de acasă, am ajuns cu întârziere la muncă. Iar asta în condițiile în care, de regulă, ajung cam cu 20 de minute mai devreme.

București, capitală europeană. Tramvai, transport public. 2015.