În luptă cu cheful

Cheful e un inamic parșiv, trebuie să te lupți cu el doar când nu e prezent.

Când e de față, cheful e cel mai bun prieten al productivității. Face și desface, drege, clădește și are ambiția grandioasă a unui bețiv care de-abia se mai ține pe picioare. E aliatul tău, te împinge și te încurajează, doar să îl ai cu tine. Dar dacă dispare cumva... ai pus-o!

Nu care cumva să îndrăznești să îi dai o pauză. Stai cu biciul pe el, pune-i brățară la picior cum au deținuții și nu îl scăpa din ochi. Are nevoie la baie? Pune-i scutece de adult. Pentru că dacă apucă și dispare, dus este!

Ce poți să te faci atunci când lipsește? Cum să te lupți cu el? Cel mai parșiv inamic e unul cu care nu poți da ochii și te bârfește de la distanță. Ca scos din presa rusă, te împunge și te ațâță dar de bătut nu te bate ci se zbate să nu o facă. Așa că trebuie să îl cauți prin toate cotloanele, să îi dai o mamă de bătaie, să înfrângi lipsa de chef și să îți recapeți cheful dar ca să faci asta trebuie să ai... chef!

Chef de chef, cum s-ar spune. Profanii ar crede că expresia vine de la vreun album de manele dar s-ar înșela amarnic. Are o vagă legătură cu muzica de petrecere dar nu așa cum v-ați aștepta.

Ce faci atunci când ai de muncă dar n-ai chef să o faci? Poți să tragi mâța de coadă dar cel mai bine tragi... un chef! Ce mod mai bun de a fenta munca decât cu o petrecere? Pentru că oricât de sictirit ai fi, oricât de obosit ai, pentru distracție îți faci mereu chef, chiar și de îl ai, chiar și de nu îl ai.

Chef de chef! E chiar și în nume.