În căutarea zilei de mâine

Nimeni nu știa cu certitudine cum ajunsese în această ipostază. Unii spuneau că ar fi fost blestemat de o țigancă după ce o insultase accidental. Alții spuneau că pur și simplu nu e în toate mințile sau îl suspectau că ar fi fost posedat. Un alt grup de persoane atribuia misiunii sale profunde implicații filozofice.

Teorii erau destule dar cu toate acestea nimeni nu știa cu certitudine cum de ajunsese în această situație și ce anume îi alimenta obsesia. Ce obsesie? Cea pentru ziua de mâine.

În ultimii ani alergase disperat după un "mâine" mitologic, imposibil de atins. Ca într-o veritabilă muncă sisifică, pândea fiecare miez de noapte cu ceasul în mână, cu ochii pe ace, numărând secundele până la sosirea zilei de mâine. Și în fiecare noapte mâinele îi scăpa de sub degete și se transforma subit în azi.

Era un cerc vicios din care părea că nu putea să scape. Mai mult, nopțile nedormite și zilele pline de stres îi slăbiseră organismul până la un punct în care de-abia se mai ținea pe picioare. Cu ultimele sale puteri, plecă să viziteze un faimos mistic, vestit pentru înțelepciunea sa.

Misticul locuia într-o cabană izolată, pe un vârf de munte, însoțit doar de un tânăr ucenic. L-a primit calm pe eroul nostru și i-a ascultat în tăcere frământările.

După câteva secunde de liniște, misticul a vorbit plin de tâlc:

-Ceea ce cauți este deja aici.

Bărbatul a stat bulversat preț de câteva minute, încercând să deslușească sensul vorbelor auzite. Fața i s-a luminat brusc atunci când a reușit să le înțeleagă.

-Desigur... ieri a fost mâine iar mâine e acum azi. Mâine e deja aici... deja aici! L-am găsit pe mâine! a exclamat acesta plin de bucurie.

Era nespus de entuziasmat și nu mai știa cum să îi mulțumească misticului. Îngenunche în fața acestuia și începu să îi sărute mâinile. După atâția ani era în sfârșit liber și simțea că i se luase o piatră de pe suflet.

După ce oaspetele plecă, eliberat în sfârșit de demoni, ucenicul își întrebă maestrul.

-Maestre, răspunsul tău profund i-a schimbat viața acelui om. Cum de ai știut ce să îi spui?

Misticul făcu o pauză, după care fu nevoit să recunoască:

-Eh... vezi tu, omul acela era evident nebun. I-am spus doar ceva generic dar care să pară profund și am ținut pumnii strânși să fie suficient și să scap de el. Se pare că a mers.

Peste cei doi se așternu atunci o tăcere stânjenitoare. Hotărâră că cel mai indicat ar fi să se culce.

Adormiră și se făcu mâine.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii