Grijile statului
Un coleg de-al meu a luat acum un an sau doi o amendă pentru că a traversat neregulamentar. 100 de lei în mai puțin de 2 zile, 180 de lei altfel.
Să trecem peste faptul că amenda a luat-o pentru că agentul în cauza căuta probabil să își facă norma. Nu de alta, dar văd zilnic zeci de oameni, atât pietoni cât și șoferi, cum trec pe roșu la Unirii, adesea chiar sub ochii polițiștilor. Pe ei nu îi amendează niciodată nimeni. Dar, după cum am spus, să trecem peste.
Colegul meu și-a plătit conștiincios amenda la timp, prin intermediul site-ului ghișeul.ro. Banii i s-au retras din cont dar nu a primit nici un fel de mesaj de confirmare. Le-a trimis el mail, dar nu a primit nici un răspuns. Nici nu e de mirare, am mai spus-o și o repet: ghișeul.ro e un site de 2 bani, făcut pe genunchi de amatori. Și spun asta din perspectiva unui care știe ce înseamnă să faci un astfel de site și care da, ar putea să facă o treabă mai bună. Dar, din nou, să trecem peste.
Îmi spune astăzi cum că a primit prin poștă notificare. Vai, amenda neplătită. Alți bani i s-au retras din cont. În total 280 de lei.
Acum trebuie să caute prin extrasele de cont tranzacția originală să dovedească plata. Apoi să alerge pe cine știe unde pentru ca, într-un final ideal, să își primeasca înapoi banii după câteva luni. Pe nervii lui, bineînțeles.
Pentru că statul are chestii mai importante de făcut. Nu are timp să îi confiște banii mafiotului de Voiculescu, e ocupat să îl taxeze de două ori pe prietenul meu.
Mi-ar plăcea ca lui Voiculescu și familiei sale să i confiște din greșeala suma dublă. Să ajungă pe stradă și să trăiască în tomberoane câteva luni, până i se returnează banii "cinstit" câștigați dar confiscați eronat. Dar deh, visez și eu. Cine are timp de așa ceva cât încă există nenorociți care traversează neregulamentar strada?