Gângania teroristă

Gângania teroristă nu e niscaiva muscă sau alt neam de insectă bâzâitoare, ci o altă bestie infinit mai stresantă: o pisică mică.

Exemplificând perfect zicala "pe cine nu lași pe stradă nu te lasă să dormi", micuțul ghemotoc blănos dă dovadă în fiecare noapte de mult prea energie pentru binele tuturor. Cum să mai dormi când te terorizează o astfel de pacoste?

Noapte de noapte, gângania dărămă chestii de pe unde apucă: de pe rafturi, de pe birou, de pe dulap, principalele victime fiind ojele și restul cosmeticelor Alexandrei, pe care zdrang!, le trântește zgomotos pe podea.

Dar dacă printr-o bufnitură subită mai poți dormi (sau cel puțin să adormi la loc), încearcă să mai închizi vreun ochi când pacostea joacă fotbal cu ele prin cameră, hârșâindu-le pe podea. Hârrrrrr! Hârrrrșșșt! Hârrrrr!, se amuză piticania, șutându-le dintr-o lăbuță într-alta.

Noapte de noapte mă trezesc și mă răstesc la ea... în șoaptă. Psst... Pssst! Psssst!!!* Nimic! Pisica își vede de joaca ei iar eu trebuie să mă ridic de sub pătura caldă, de pe patul confortabil și de pe perna moale și să mă apuc să vânez gângania prin cameră. Uneori scapă, alteori primește o bine-meritată palmă peste fund, iar eu adorm până la următoarea partidă de dărmat lucruri.

Și fuge... vai, cum fuge! Ca argintul viu o zbughește prin cameră, ascunzându-se prin primul cotlon care îi iese în cameră, în timp ce eu o alerg scoțând flăcări pe nări. Știe că dacă o prind își ia pălmuța.

Dar alteori e și simpatică. Pâș, pâș, pășind gingaș pe pătură cu lăbuțele ei pufoase, vine și se așează lângă mine, se culcă și toarce zgomotos.

Ori dacă ea mă iartă deși o alerg adesea prin cameră să o bat pentru toate prostiile pe care le face, și vine singură să-mi doarmă pe piept... eu cum să rămân supărat pe ea?