Gabai Grandma și orezul

Cel mai recent manga care m-a impresionat a fost Gabai Grandma. Bazată pe o carte scrisă de Yoshichi Shimada (pe numele lui real Akihito Tokunaga), un scriitor și umorist japonez, e poate o variantă niponă a Amintirilor din copilărie.

După atacul cu bomba nucleară de la Hiroshima, tatăl acestuia a murit din cauza radiației. Rămasă singură și nevoită să muncească foarte mult, mama lui nu a mai putut să aibă grijă de ambii ei fii iar Akihito, cel mic, a fost trimis să locuiască alături de bunica lui, în Saga. Deși foarte săracă, era în același timp și o femeie plină de demnitate, optimistă și cu un suflet mare. "Gabai", cu alte cuvinte, un termen care s-ar putea traduce prin "uimitor" sau "super" sau poate "grozav".

Dincolo de umor, povestea e și un testament al rezilienței japonezilor simpli din acele timpuri și a perseverenței cu care bunica lui Akihito a avut grijă de el și l-a protejat în pofida lipsurilor, ajutându-l să se maturizeze și să crească într-un om care să o facă mândră. Deși recomand manga-ul, și mă bate inclusiv gândul să încerc să citesc cartea originală sau să urmăresc una din numeroasele ecranizări, scopul acestei postări e altul.

Una dintre principalele teme din manga e mâncarea. Dacă în prezent aproape toată lumea a auzit de sushi sau ramen, în Gabai Grandma am avut oportunitatea să aflu ce mâncau oamenii de rând în acele timpuri și să descopăr care era mămăliga cu ceapă japoneză.

Ce am putut citi printre rânduri (sau printre poze) a fost că orezul era principalul fel de bază, poate cum e pentru noi pâinea în cultura populară. Micul Akihito era cel responsabil cu fiertul orezului iar acesta oferea sustenanța zilnică. Mai departe depindea de resursele și bugetul fiecăruia. De la murături, tofu, pește sau chiar ou, aproape orice putea servi ca un fel de mâncare secundar, care să completeze și să eleveze orezul.

Pentru cei obișnuiți cu pilaful românesc, orezul în forma lui naturală, fiert fără alte zemuri, este destul de fad. Să mănânci doar orez (și uneori nici pe acela) era un simbol al sărăciei. Dar să fii bogat nu însemna să renunți la orez ci să îl completezi cu altele cum ar fi, de exemplu, să îl transformi în curry, un fel de mâncare foarte apreciat de Akihito în poveste.

Acum că a început să se lase frigul afară și să fie cazul să renunțăm la mâncărurile lejere de vară, a revenit în discuție veșnica întrebare: "ce mâncăm azi?". La un moment dat de saturi de cartofi sau paste și nu ai mereu timp să gătești ceva corespunzător în tigaie (sau chiar și la slow cooker). Așa că m-am gândit să mă inspir de la asiatici și am achiziționat un rice cooker ieftin.

Am putut să arunc într-o oală niște orez, alune (fără sare), niște ciuperci și, desigur, apă și să las totul să fiarbă în aparat. Nu s-a lipit, nu s-a ars și la final a rămas cald.

E ideal pentru zilele în care nu ai inspirație dar ai dori să mănânci totuși mâncare gătită și nu sandvișuri. Rezultatul poate fi combinat cu un ou bătut rapid în tigaie sau poate fi la rândul lui prăjit pentru câteva minute. Sau pot să iau exemplu de la bunica din manga și să îl combin cu multe alte lucruri.

Sunt multe opțiuni și poate că ar fi o idee să ne inspirăm și noi din ele ca să mâncăm și mai divers dar și mai sănătos.