Fără fir

De când am căști Bluetooth tot aștept să mă trăznească Dumnezeu. Cu telefonul te miri pe unde sau cu laptopul la locul lui, mă plimb țanțoș de colo-colo ascultând în continuare muzica sau urmărind seriale pe Netflix.

Duse sunt momentele în care trebuia să pun pauză și să las căștile pe birou, duse sunt amintirile cablurilor trase pe sub tricou și apoi îndesate în buzunar, după o ajustare atentă care să nu lase firul nici prea liber, nici prea din scurt.

Mă ridic de pe scaun ca un zeu, fără să îmi pese, îmi sucesc gâtul ca un cocostârc, mă bățâi pe scaun și nu mă restrânge nimic, ca un sclav scăpat de lanțuri. Sunt liber.

Ori atâta libertate nu e naturală. Ordinea cerească dictează clar: vrei muzica în urechi, suferi firul de la căști. E modul prin care divinitatea ne reamintește că sunt oameni și nu zei, un cordon ombilical ce nu trebuie tăiat. Și atunci să te plimbi de colo-colo fără grijă nu e natural.

Tot aștept să ne trăznească Dumnezeu, n-ar fi prima dată. Destrăbălarea căștilor fără fir nu e o Sodoma și Gomora modernă? Traufia bluetooth-ului nu e adoima celei afișate de constructorii turnului Babel? Oare nu c...

LOW BATTERY...
POWER OFF.