Doi oameni

Erau doi ce se luptau pentru centrul atentiei, diferiti precum ziua si noaptea, fiecare reprezentand practic inversul celuilalt.

Primul era special. Nu din cale afara de special, unul la un miliard, un geniu care sa apara doar o data pe secol, dar suficient de special incat sa fie cea mai interesanta persoana in majoritatea situatiilor.

Cel de-al doilea era banal si complet mediocru. Nu era nici macar teribil la vreun capitol anume, cat sa starneasca mila sau amuzament. “Comun” e cuvantul ce l-ar descrie cel mai bine.

De aici lucrurile devin interesante. Cel comun avea sustinatori care ar fi dorit sa i se dea si acestuia o sansa si sa ajunga, macar pentru o clipa, in lumina reflectoarelor. Cei ca el nu erau niciodata bagati in seama si erau multi oameni comuni care il vedeau ca pe un reprezentat al lor. Bagandu-l pe el in fata si sprijinindu-l, si-ar fi putut indeplini propriile dorinte de afirmare si li s-ar fi confirmat ca exista o speranta si pentru cei banali.

Cel special avea si el un numar egal de fani. Interesul era de a promova excelenta, nu mediocritatea. Sustinatorii sai erau oameni care sperau la ceva mai bun, doreau un model, o sursa de inspiratie si ceva la care sa aspire. Nu erau interesati deloc de banalitate si nu considerau ca ar fi “just” sau “echitabil” ca toata lumea sa primeasca o sansa.

Ce nu au luat insa in calcul a fost ca prin aceasta confruntare omul comun a ajuns totusi in centrul atentiei. Comparat cu omul special, ce e drept, dar fiind mentionat si prezentat in mod egal. In mod paradoxal, acestei tabere i se indeplinise dorinta fara a i se indeplini, de fapt, dorinta.

Odata avute aceste 5 minute de pseudo-faima, interesul s-a stins, atat pentru omul comun cat si pentru sustinatorii sai. O victoriei ar fi fost ceva grozav dar telul si-l atinsesera. Asa ca au renuntat sa mai insiste asupra subiectului.

In acelasi timp, fara a avea un competitor alaturi de care sa fie pus in balanta, omul special isi pierduse si el din farmec. Era special, dar, dar nu era specialul.

La finalul zilei, fiecare si-a vazut de propria viata si au mers pe drumuri separate. Primul a continuat sa se scalde in mediocritatea calduta, bucurandu-se de momentele in care a fost popular, devenind el insusi putin mai special. Putin de tot, dar suficient cat sa ii puna un zambet pe buze.

Cel de-al doilea a ramas in continuare iesit din comun, un castigator la jocul vietii, dar iritat de faptul ca a ajuns sa fie comparat cu un om banal. Iritat putin, putin de tot, dar suficient cat sa ii stearga zambetul de pe buze.

Doar sustinatorii din ambele tabere nu aveau nici o expresie pe chip. Nimeni nu isi dovedise suprematia, nimeni nu pierduse. Au ramas indiferenti, asteptand urmatoarea confruntare...


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii