DadaIT-isme

A fost odată ca niciodată, că altfel nu aș fi avut ce să scriu pe acest blog, un ins care dorea să fie poet. Dar nu orice fel de poet.

Poeți sunt destui, se găsesc pe toate gardurile și prin toate publicațiile. Cu rime, fără rime, cu ritm sau fără ritm, toți erau o apă și un cuvânt.

Nu, eroul nostru dorea să fie un erou istoric. Asemeni faimosului Tristan Tzara, care inventa poeme scoțând cuvinte dintr-o pălărie, dorea să inventeze și el un nou curent literar.

Cum tehnica pălăriei era fumată, se gândi să vină cu o tehnică mai modernă, demnă de secolul tehnologiei. Așa că s-a apucat să codeze un programel care, analizând articole de ziar și discuții pe social media, genera singur poezii.

"Pff", au exclamat de îndată criticii literari. "Nu se pune, poetul e programul, nu tu. Face singur toată munca!".

Fair point, cedă el-ce-se-dorea-poet. Își suflecă mânecile virtuale, se avântă adânc în cod și îl modifică pentru a genera doar scheletul unei poezii. Iar la final el era cel ce stabilea în ce direcție să curgă poemul, ce termeni să aleagă, ce sentiment să transmită... pe scurt, să transforme o înșiruire de cuvinte într-o poezie.

"Pff', au exclamat iar criticii literari. "Tot programul duce greul, generează singur arhitectura. Tu ești doar un fel de gletier, nu poet".

Fair point, cedă din nou, el-care-nu-era-poet-dar-era-exasperat. Înșfăcă din nou uneltele virtuale, se întoarse cu nasul în cod și simplifică programul într-o simplă listă de rime.

Poemele și le scria singur, după ideile lui și structura lui. Programul doar îl ajuta să aleagă termeni mai adecvați unei opere care să rimeze.

"Pff", au exclamat din nou criticii literari. "Un poet adevărat nu are nevoie de ajutor. Totul vine din suflet, trebuie să te viziteze o muză, nu biții."

Fie ca ei!, cedă nervos cel-fără-de-stofă-de-poet. Poate că nu se pricepea la poezie dar era un programator competent. Avea version control așa că se apucă să readucă programul la forma lui originală. Apoi îi programă un website și un sistem de subscripției pentru ca toți cei doresc să scrie o poezie să se poată înregistra pe platforma lui și să o genereze automat.

"Nuuuu!", începură să urle cu disperare criticii literari. "Ce faci aici? Distrugi arta!". Dar ei erau puțini iar amatorii de poezii mulți, foarte mulți, enorm de mulți, un fluviu de mulți.

Poeziile generate automat au inundat piața, reducând la tăcere vocile criticilor prin pur volum imens de volume publicate. Sigur, nu toate erau reușite dar, statistic vorbind, erau generate suficient de multe reușite și chiar foarte reușite.

Cititorii erau încântați, având mai mult de citit ca niciodată. Poeții amatori erau și ei încântați, fiind mai ușor ca niciodată să scrii o poezie. Iar eroul nostru?

Din banii încasați din subscripții devenise bogat, mult mai bogat decât toți criticii din lume însumat. Poate că nu era poet dar nu îi era rău nici ca programator.