Cum ne-am pricopsit cu un președinte

A fost o dată ca niciodată un împărat. O ducea bine, ca toți împărații. Funcția funcție, împărația împărăție, trai nenică pe birul supușilor. Un singur lucru îi lipsea ca să fie un împărat desăvârșit și calm: zero intrigă cu moștenitorii tronului.

A stat el ce a stat pe gânduri și a decis că cel mai bine ar fi să aibă o fată. Cu un moștenitor e ceva mai riscant, nu știi niciodată când te poate asasina ca să pună ghearele pe putere mai devreme. Dar cu o fată nu era mare bătaie de cap. Planul era să aștepte să îi vină vremea măritișului (sau poate chiar mai devreme), după care să îi găsescă pețitor care să îi convină. Se gândise deja la un nume pentru ea, "Ana", ca să meargă totul pe fast-forward.

Amu, doar nu era să îl lase soarta de capul lui pe șmecherul împărat. Că dacă n-ar fi nimic de povestit, nu s-ar mai povesti și ar uita lumea de acele timpuri fermecate. Bun, și ce se gândi soarta? În loc de o fată, s-a trezit împăratul nostru nu cu una, nici cu două gemene, ci cu triplete! Ce să facă acum împăratul cu trei fete? Începe să pună, ce altceva să facă?

Întâi și-a pus mâinile în cap, apoi i-a pus primei numele de Ana, nume pe care era chitit deja. Din lipsă de inspirație și chef, le-a pus celorlalte două fete numele de Biana și Triana. Le-a mai pus pe dădace să păzească bebelușele și, nu în ultimul rând, s-a pus pe băutură.

Tot cam în același tim, mai era un împărat și în regatul vecin. Nu era odată ca niciodată, căci tocmai am stabilit un precedent, dar era și el pe acolo. Tot împărat ca toți împărații, tot lipsit de urmași, tot lipsit de inspirație și dornic de huzureală. Principala diferență e că acest împărat și-a dorit un băiat, căruia urma să îi spună "Ioan".

Planul acestui împărat era să aștepte să îi crească băiatul, după care să se pensioneze, să nu facă nimic decât să bea și să mănânce, în timp ce moștenitorul său preia frâiele și grijile regatului. Și i-ar fi ieșit poate combinația dacă soarta, nedescriminatoare, n-ar fi decis să îi joace și lui feste.

S-a pricopsit deci și acest împărat cu tripleți. Și-a pus și el mâinile în cap, a început să numere: one, two, three, și-a frecat puțin barba ca să pară mai înțelept, a oftat și a decretat numele celor trei fii: Ioan, Tudor și Tristi. Urma să aibă destule bătăi de cap cu trei moștenitori potențiali ai coroanei, ce să se mai complice cu alegeri de nume?

Avem deci într-un regat un împărat ofticat că are trei fete cărora trebuie să le găsească pețitori demni de rangul lor, iar în alt regat un împărat ofticat că are trei băieți cărora trebuie să găsească un rost. N-a durat mult ca cei doi împărați să afle că nu sunt singurii cu trileme.

Ca doi împărați comozi ce erau, n-au stat prea mult pe gânduri și au mers cu cea mai simplă și evidentă soluție. Au decis că Ioan se va căsători cu Ana, Tudor se va căsători cu Biana iar Tristi o va lua pe Triana. În ziua în care urmau să aibă loc nunțile vor împărți cele două regate în trei mai, câte unul pentru fiecare pereche, și gata cu grijile! Dar problemele de-abia acum începeau... După ce au crescut copiii, s-a pornit scandalul.

Ana era nemulțumită că avea un nume atât de sec. Ar fi zis că că e scos din romanele lui Rebreanu, dacă acest s-ar fi născut, dar cum nu se născuse încă, spunea doar că e un nume de supus, nu de viitoare regină. I-ar fi plăcut să o cheme Amalia, Alexandria, sau măcar Ana-Maria sau exoticul Anne dacă tot e să fie o Ana...

Biana nu era nici încântată de numele ei ciudat. Cei care o cunoșteau pentru prima dată, tindeau să o boteze ori Diana, ori Bianca, ceea ce o enerva la culme. Bombănea tot timpul, blestemându-și neșansa de a se afla la nefericita bifurcație a binomului Bianca-Diana. Ce-o fi fost în mintea tatăl ei de i-a pus dubioșenia asta de nume când unele normale erau la o literă distanță?

Triana, săraca, ce să mai zică? Dacă Biana credea că numele ei e ciudat, al surorii ei era deja S.F.. Of, cât și-ar fi dorit un nume mai standard și mai simplu... i-ar fi plăcut chiar și să o cheme Ana...

Situația nu era roz nici în regatul vecin, că doar celălalt împărat depusese la fel de puțin efort în a-și boteza băieții.

Ioan, asemeni Anei, considera că are un nume prea comun, o formă mai fițoasă de Ion. Pentru el era ca și cum l-ar fi chema "Gheoarghe", "Vaasile" sau "Goagu", un "a" în plus nu păcălea pe nimeni.

Tristi ce să mai zică? Nu doar că numele lui era ciudat, dar era ciuca tuturor miștourilor, chiar și prinț fiind. Nu e de mirare că era mereu deprimat, mai că ai fi zis că avea un nume predestinat.

Doar Tudor era cât de cât mulțumit de numele său. Nu era nici el încântat, dar în perspectivă părea cel mai normal dintre toți. Lui nu îi spunea nimeni "Tristi-tristul" sau "Ioan-nume-de-țăran", și cum pe vremea aceea nu existau sudori, trecu prin copilărie fără porecle.

Dacă că așteptați ca aceste pseudo-drame existențiale să se limitezele doar la casele regale, vă înșelați amarnic! În vremurile acelea simple țăranii nu prea aveau ce să facă. Munceau pământul, plăteau birurile și cam atât. Cele mai palpitante știri erau atunci când îl mai mânca balaurul pe vreunul dintre ei sau veneau zmeii prin raiduri, în rest trăiau doar cu bârfe și can-can. Nu e de mirare că s-au apucat să discute cu mare patos viitoarele cupluri. Iar ca să fie mai ușor de ținut minte, au încercat să le pună niște nume de cuplu, mai catchy, un fel de "Brangelina" dacă Brad Pitt și Angelina Jolie ar fi existat în acele vremuri.

Și iar au început discuții interminabile. Ioan și Ana nu prea puteau fi decât Ioana. Combinațiile de Anan, Anoan sau Anioan au picat rapid, neavând nici sens, nici farmec. Dar Ioana era și un nume real, ba chiar unul foarte comun, încât nu știau oamenii dacă e vorba de cuplul regal, morărița sau văduva din capătul satului, ceea ce îi numulțumea nespus.

Tudor și Biana, altă tragedie. Tuana nu le plăcea, iar de Bidor ce să mai spunem... Nu doar că suna ciudat, dar era posibil să fie numele unuia dintre zmei. Drept urmare, și al doilea cuplu îi nemulțumea nespus.

Cel mai mare dezastru literar era însă la Tristi și Triana. Pui "Tri" de la Tristi și "ana" din Triana și iese... Triana. Pui "Tri" de la Triana și "sti" de la Tristi și iese... Tristi. Singura combinație posibilă era Tristiana,dar era un nume tare trist și deprimant. Cine ar vrea să stea la bârfe ca să uite de cât de grea e viața și să tot repete "Tristiana"? Nimeni! Și iarăși îi nemulțumea nespus situația.

Drept urmare tensiunile creșteau și la palate, și în regate, iar împărații noștri ajunseseră să își blesteme zilele și neinspirata decizie a-și numi odraselele, ca să nu mai zicem de și mai neinspirata decizie de a avea copii. Li se făcuse dor de vremurile simple în care se mai băteau cu un căpcăun, mai vânau un balaur, mai țineau un ospăț după victorii. Dar acele vremuri erau demult apuse, iar în locul lor răsăriseră cele șase bătăi de cap, Ana, Biana, Triana, Ioan, Tudor și Tristi, cărora li se alătura o turmă de supuși bârfitori.

După un summit scurt între cei doi împărați, au ales iarăși soluția cea mai simplă, și-au chemat copii, le-au zis să își schimbe numele în ce vor ei și cu asta, basta!

Cavaleri fiind, băieții au lăsat fetele să își alea primele numele. A început Ana, cea care și-a dorit mereu un nume mai special. Avea în minte un nume care nu era încă unic, dar bănuia că se va elibera în curând.
- Vreau să mă cheme Biana, spuse ea.

Ce decizie ciudată, se gândi sora ei, fără a fi deranjată. Era o ocazie pentru a scăpa de numele ei ciudat și de căpăta unul mai standard. Și care era cel mai simplu nume pe care îl știa?
- Vreau să mă cheme Ana, a declarat Biana.

Trianei nu i-a picat deloc bine decizia ex-Bianei-actualei-Ana. Și ar fi dorit acel nume pentru ea.
- Îmi bag piciorul, oftă Triana. Sunteți nașpa, nu mai îmi schimb nici un nume!

Când veni rândul băieților, ce să vezi?

Ioan, primul la schimbare, părea căzut pe gânduri, ca și cum nu ar fi știut ce să zică.
- Cred că o să îmi păstrez numele, spuse el. Până la urmă Ioan e nume destul de regal, au fost mulți domnitori cu acest nume, ba chiar și papi sau episcopi.

Decizia lui Tudor de a-și păstra și el numele nu a surprins pe nimeni, era singurul care nu se plânsese niciodată. Au fost în schimb surprinși de decizia lui Tristi.

- Toată viața am fost luat peste picior, am fost poreclit Tristi-tristul, ceea ce m-a făcut să fiu foarte trist... Ce alt nume în afară de "Tristi" i s-ar potrivi unui om ca mine?, declară el emoțional și trist.

Lucrurile ar fi trebuit să se încheie aici, cu bine, dacă nu ar fi luat o întorsătoară foarte tragică. Când locuitorii celor două regate au aflat că după atâta dramă au de-a face tot cu Ana, Biana, Triana, Ioan, Tudor și Tristi, au pus mâna pe furci, s-au răsculat, și au dat foc celor două palate, cu tot cei doi împărați și nefericiții lor numiți copii.

Când au auzit asta, ceilalți împărați din tărâm s-au speriat nespus. De frică, au încetat să mai facă copii, nu care cumva să le aleagă vreun nume nepotrivit. Fără urmași, împărații au dispărut pe cale naturală iar regatele s-au transformat în republici. Și uite așa, dragi copii, au apărut pe lume președinții.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii