Comoara altora

Atunci când locuiești la bloc, înghesuit de circumstanțe și de oameni a căror companie probabil nu ai fi ales-o de bună voie, tensiunile abundă. Nimicuri demne de ignorat se transformă rapid în drame și tragedii. Nimicuri cum ar fi gunoiul.

Ce de bârfe, apropouri pasiv agresive și uneori chiar urlete, s-au iscat din simplul gest de a lăsa o pungă de gunoi în fața ușii, peste noapte. Nici zgomotul de bormașină nu a generat atât scandal, amenințări sau invocări ale SANEPID-ului, pornind de la mirosuri ce pluteau sau nu în aer, lucru destul de ironic pentru o populație care ar suporta duhoarea de hoit numai să moară capra vecinului. Doar într-un singur bloc era liniște și pace.

Dumitru T., pensionar ca toți pensionarii, cu mai mult timp liber decât pensie, ducea în secret gunoiul pentru toată lumea. Singurul care își spiona vecinii în scopuri nobile, avea grijă ca fiecare pungă ce răsărea în fața unei ușii să ajungă la pubelă. Era ca un fel de Moș Crăciun pentru adulți, ce te scăpa peste noapte de cea mai cumplită corvoadă: dusul gunoiului. Tot ce trebuia să faci era să îl scoți la ușă.

Pentru o perioadă liniștea chiar s-a așternut peste bloc. Un motiv de tensiune în minus însemna scandaluri mai puține, un cerc virtuos prin care locatarii deveniseră din ce în ce mai calmi și dispuși să se tolereze unul pe celălalt. Însă un bloc nu poate fi bloc fără ceartă iar sămânța discordiei a răsărit, ironic, tocmai din același motiv pentru care se bucurau de pace.

Dacă lucrurile au pornit de la un pensionar generos, s-au sfârșit simetric cu unul paranoic. Întrebarea care se punea era simplă dar crucială: de ce ducea Dumitru T. gunoiul? Care era câștigul său?

Pesemne că îl recicla cumva. Punea deoparte plasticul, aluminiul sau hârtia, păstra deșeurile menajere pentru niscaiva îngrășăminte ecologice iar mârșavul Dumitru se îmbogățea pe seama celorlalți. Că doar n-o fi făcut-o așa, de amorul artei, nu?

Rând pe rând, blocuitorii au început să își strângă cu egoism gunoiul, scormonind prin el în căutarea unor comori ascunse. Iar odată cu gunoiul au început să se strângă și insectele, rozătoarele, și mai ales mirosul. Numai Dumitru continua să-l ducă la pubelă. Pesemne că oprise deja tot ce era de valoare și arunca doar resturile-resturi, neîmpărtășind, mârșavul, secretele reciclării cu vecinii săi.

Pe de altă parte, mormanele de gunoi, aceste Mecca-uri ale gândacilor, aveau și unele avantaje. Deși modul în care nea Dumitru ar fi câștigat bani rămânea nedeslușit, existau altfel de câștiguri: mai puțini bani datorați lucrătorilor de la salubritate, mai puțini scormonitori prin pubele după materiale reciclabile și, datorită atmosferei duhnitoare care înconjura blocul, mai puține vizite de la persoane nedorite cum ar fi hoții de locuințe, preoții și colindătorii sau rudele. Să fi fost oare acesta adevăratul secret al lui Dumitru? Nimeni nu știe.

Legenda spune că Dumitru s-ar fi dus la un moment dat să ducă gunoiul pe lumea cealaltă dar paranoia a rămas printre vecinii săi. Un fel de alchimiști moderni, nemulțumiți de măruntele sume scoase din puținele materiale reciclabile din pubele, experimentează în continuare cu scârbavnicele deșeuri, sperând că vor găsi secretele independenței financiare în sacul plin cu resturi. Iar fiecare blocatar își păzește feroce gunoiul, fiecare cu al lui și cu secrete sale, neîmpărtășind cu nimeni ipotezele.

Numai mirosul a rămas la comun, afectând fără discriminare fiecare nas, așa cum și blajinul Dumitru ducea în mod egal gunoiul pentru toată lumea.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii