Ciolanul

Ciolanul era chiar în fața lor. Cu ceva cărniță rămasă, cu un miros îmbietor, era sublim, nectar al zeilor. Privindu-l cu jind, câinii au început să se apropie de el.

Încet, cu grijă, pentru a nu rata startul în fața celorlalte potăi, fiecare câine era în alertă maximă în timp ce pășeau în direcția ciolanului. Cu un ochi la tentanta bucațică iar altul la rivali, fiecare se și imagina cu el în bot, ronțăindu-l și savurându-l singur.

Ce ciolan de vis! Ce minunăție!

Ajunși la doar câțiva pași, lucrurile au devenit mai complicate. Ciolanul era unul singur, ei mai mulți și nici unul nu era dispus să îl împartă.

Au început să se încaiere în mod inevitabil. Smocuri de blană zburau prin aer, se auzeau lătrături, schelălăieli, iar în haosul creat ciolanul a fost acoperit de praf. Lovit de câinii bătându-se, s-a tot rostogolit prin țărână până când a încetat să mai devină o tentație.

Carnea se desprinsese de pe os, împrăștiată prin pâmântul proaspăt răscolit iar albul lucios fusese înlocuit de pete întunecate de murdărie. Era atât de prăfuit încât nici măduva nu mai mergea roasă, ar fi avut probabil gust de nămol.

Au plecat apoi să-și lingă rănile, uitând de ce s-au luat la harță în primul rând. Ciolanul a rămas acolo. Nu mai era apetisant, era un simplu os.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii