Ce trece prin cap
Secretul este să scrii orice îți trece prin cap. Problema e când nu îți trece absolut nimic, dar în practică acest lucru e imposibil.
Aproape orice om are un gând, orișicât de mic. Că e cald, că e frig, că îi e sete, foame sau poftă, că e prea lumină sau întuneric. Ceva se găsește și, statistic vorbind, e ceva de criticat, că doar nu suntem mulțumiți în marea majoritate a timpului. Fericirea e ceva mărunt și rar, excepție de la un trai care e banal în cel mai fericit caz și crud în cel mai realist.
Deci un gând se găsește, chiar și dacă trebuie să scotocești după el prin adâncurile creierului, cu delicatețea unui deget care scobește ceara din urechi sau mucul din nas. Mai trist e când ceea ce iese nu e cu mult diferit de excrementele din analogia anterioară.
Nimeni nu vrea să recunoască cel mai evident fapt: că are gânduri banale și plictisitoare, așa că încearcă fie să schimbe subiectul, fie să pretindă opusul. În rarele momente când creierul e străfulgerat de o scânteie anemică de geniu sau, cel mai probabil, găsește un astfel de fragment plagiabil prin alte locuri, primul lucru pe care îl face e să se mândrească cu el. O postare, un tweet, un mesaj, o poză, o dovadă că printre urechi nu trece doar aer.
Dacă e să speculăm, poate că atunci când dormim și nu visăm chiar nu trece nimic prin cap. Mintea primește în sfârșit o pauză și nu mai e obligată să muncească, să păstreze aparențele și să pretindă că e ceva ce nu este. E liniște, e pace, e un vid alb sau negru, în funcție de persoana întrebată și preferințele fiecăruia și e bine.
Poți privi creierul ca pe o autostradă cu mai multe benzi. Periodic apar ambuteiaje, ciocniri violente între neuroni agresivi sau imbecili, prea lenți sau prea grăbiți. Totul poate fi caracterizat prin zgomot. Și la fel ca o autostradă, noaptea aproape că nu mai circulă nimeni. Aproape.
Lipsa de trafic mental nu ar fi un lucru așa rău. Mai puțină poluare, mai puține cheltuieli cu benzina, mai multă liniște. Și în locul gândurilor stupide s-ar strecura încet, încet natura. Un fir de iarbă care răzbate prin asfaltul neuronal, o familie de rațe care trece strada, soare și cer senin.
