Ce să mai zici?

Ce să mai zici?
Photo by Jeremy Wilkinson / Unsplash

Sâmbătă, 3 ianuarie. Am reușit să mai moțăi până pe la 09:30, după ce m-au trezit pisicile înfometate de la 5 dimineața. Apoi mi-am făcut curaj să bifez și cea de-a treia alergare pe săptămâna asta, un 5k lejer. Până m-am îmbrăcat, plecat, alergat și întors s-a făcut vreo 10:30.

Ora asta într-o sâmbătă, cu atât mai mult în prima sâmbătă din an, imediat după Anul Nou, e practic oră super matinală la care nu se întâmplă nimic. Dar cum intru în cameră după dușul anti-transpirație-de-la-alergat, mă întâmpină prietena cu un "cică a atacat SUA Venezuela, am citit pe Reddit". Mai zi ceva...

În Ucraina încă se prelinge un război la fel de idiotic, un război practic în Europa, și ceva de neimaginat înainte. În America e președinte un idiot senil, un om atât de evident incompetent încât e înfiorător când te gândești ce procentaj imens din populația globului, nu doar cea americană, nu e capabilă să observe asta.

E 3 ianuarie, nici n-a început anul bine... Trebuia să fie cu știri despre topuri de chestii din 2025, recomandări de diete, articole inspiraționale, nu trăznăi inimaginabile.

Ce să mai zici? Chestiile astea te aduc într-un punct de apatie în care în principiu nu îți mai pasă de prea multe, totul devine prea aleator și imprevizibil. Viitor? Ce e ăla? Să ne bucurăm de prezent cât încă mai există unul.