Cățeaua isterică și pisica kung-fu
E periculos să îți plimbi câinii pe stradă, cel puțin pe traseul nostru. Și nu doar din cauza mașinilor care traversează străduțele rezidențiale cu viteză (și adesea pe contrasens). Sunt alte pericole, mult mai parșive.
De câteva luni, una dintre casele care ar fi părut abandonate dacă nu ai mai fi văzut din când în când lumini noaptea, are o cățea nouă. M-am trezit cu ea prima dată urmărindu-mă atunci când alergam dimineața. Din fericire, nu părea să aibă intenții agresive ci doar o lipsă completă de respect la adresa spațiului meu personal.
Imaginați-vă o cățea cu blană cremă, de dimensiuni medii spre mari, cu vagi trăsături de pitbull (cel puțin de la distanță) și veți înțelege emoțiile mele. Nu am fost mușcat decât o singură dată când alergam, acum mai bine de 30 de ani, și nu aș vrea să mai repet experiența. Dar m-am obișnuit cu ea. Problema a fost atunci când ne-am întâlnit când plimbam câinii.
A venit la noi cu gura mare, de când ne-a prins mirosul, cu o falcă în cer și una la pământ, dându-ne agresiv ture concentrice, fără să dea semn că s-ar plictisi prea curând. Suficient de departe cât să nu primească un picior în bot, suficient de aproape cât să îți mențină pulsul ridicat.
Din când în când i se mai repară gaura din gard prin care iese, din când o strică la loc și noi o luăm de la capăt. Fiecare zi de plimbare e una în care stăm cu sufletul al gură. Ne vom întâlni oare cu ea sau vom avea parte de o plimbare liniștită? Dar uneori nu câinii agresivi sunt problema.
La o alte curte locuiește un mop. Teoretic e o pocitanie canină, care îți încape în buzunar și care are botul prea scurt ca să te poată mușca, dar practic e un mop care se mișcă. Dacă scapă și el cumva din curte, se repede la tine, își dă seama că nu prea are ce face și se retrage în rușine. Numai că nu e singur!
Din aceeași curte mai iese uneori o pisică violentă. Își zburlește părul de pe spate, își ridică amenințător coada și cum ne vede se înfige în noi până ne gonește. Uneori, dacă i se pare că nu ne-am mișcat suficient de repede, dă semn că s-ar întoarce, ca un bătăuș care se preface că te lovește.
Locuind, probabil, cu mopul de dimensiunile unei pisici, a căpătat probabil curaj și a înțeles că un câine nu e un pericol, chit că ale noastre cățele sunt ceva mai măricele. Dar faza cea mai amuzantă este că aceleași cățele care se reped curajoase la toate pisicile pe care le văd pe stradă, zmucindu-se în lesă (pentru că știu că pe cele din casă nu au voie să le atingă)... aceleași animale se grăbesc să dispară cu coada între picioare și urechile lăsate spășit în jos de fiecare dată când le atacă pisica kung-fu.
