Cand Murphy are dreptate

Se spune ca un ghinion nu vine niciodata singur. Pot confirma.

Eram in seara aceasta cu Alex, la Unirii, pe cale sa ne intoarcem acasa. Avem practic trei optiuni: tramvaiul 7, autobuzul 116 sau o combinatie de metrou + tramvai sau mers pe jos. Atat tramvaiul cat si autobuzul circula rar, ai sanse sa astepti si pana la 30 de minute sa vina unul.

In timp ce asteptam sa se faca verde la trecerea de pietoni, soseste frumos 116 in statie… si pleaca. In acelasi timp soseste si tramvaiul… si pleaca si el. Vorba proverbului modern: cine asteapta doua mijloace de transport in comun nu prinde nici unul.

Fast-forward dupa ce ne-am apropiat de casa si am trecut si printr-un MegaImage, sa cumparam cate ceva. Cu sacosele pline in mana, cu manere ce imi taiau palmele, am intrat in farmacie sa cumparam niste medicamente pentru tatal lui Alex.

Farmacia, libera. Intreaba Alex de medicament si realizeaza ca nu stie concentratia. Da sa sune si sa intrebe si observ ca mai vine un tip in spate. Ii fac un semn lui Alex sa ii permitem si tipului sa cumpere ce are nevoie, sa nu astepte pana aflam noi.

In momentul in care s-a asezat la ghiseu am aflat care era concentratia. Doar ca o fapta buna nu scapa niciodata nepedepsita: tipul din fata tocmai isi scosese telefonul, cu un listalau de chestii de cumparat, cu o minte greoaie si intrebari multe puse farmacistei.

Pana a terminat el de cumparat, in spatele nostru se facuse coada.

It’s just one of those days…


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii