Camera de tortură

Următoarea povestioară e pe cât de reală, pe atât de secretă, iar cei ce o vor citi vor înțelege de îndată de ce, căci nu în fiecare zi mărețele imperii americane și rusești sunt umilite de o țărișoară amărâtă precum România.

Totul a început, cum altfel, cu o ceartă stupidă între mari mahări din C.I.A. și K.G.B., undeva în cadrul unei reuniuni misterioase pe teme de securitate internațională. Detaliile sunt clasificate iar cearta lor poate că ar fi fost o simplă harță la beție, uitată după o zi de mahmureală, dacă nu ar fi asistat accidental și un reprezentant al S.R.I.

Americanii și rușii se contraziceau feroce, insistând că fiecare are de fapt cei mai vrednici agenți, capabili să reziste la orice tortură. Și nu știu cum li s-a părut că s-ar fi uitat al nostru mai ciudat la ei, încât a devenit brusc inamic comun. Cum ar veni, un fel de "uite-l și pe ăsta, praful de pe tobă, cu cei mai jalnici angajați, cum se bagă în seamă cu spionii adevărați".

În fine, concluzia a fost că e musai să organizeze o competiție pentru a vedea cine are cel mai rezistent agent. Sau, mai pe românește, să își flexeze americanii și rușii mușchii unul în fața celuilalt, în timp ce le arată pârliților valahi cum se face. Iar ca să fie totuși un concurs corect, s-a decis ca fiecare agenție să aleagă pe cineva la întâmplare, dintre cei mai de jos angajați. Doar tăria unui lanț e determinată de cea mai slabă verigă, nu?

Pentru C.I.A. s-a nimerit să pice un tip nou, Sam Smith, pe atât de banal pe cât îi sugerează numele. Pentru ruși soarta l-a ales pe Vitaliy Kormozov, un siberian tânăr dar cât casa, iar în cazul românilor onoarea i-a revenit unui simplu IT-ist, Marian Prună, care nu era tocmai agent S.R.I., ci doar tipul care repara calculatoarele atunci când nu le mergea șefilor Facebook-ul.

Primul torturat a fost Sam. L-au băgat într-o celulă întunecată, l-au legat de un scaun și au început să îl bată bine. A rezistat cu stoicism până când s-a adus tava cu cărbuni încinși, la vederea cărora a început să urle înspăimântat că renunță, spre dezamăgirea șefilor săi...

A urmat apoi rusnacul. Nici el nu a avut probleme cu bătaia, părea chiar să nu o simtă. Nu au părut să îl sperie nici cărbunii, până i-au fost apropiați de tălpi și a început să țipe ca din gură de șarpe la simțul căldurii. Fusese prea beat ca să își dea seama ce i se întâmplă și a realizat doar în ultima clipă, găsindu-se brusc aproape perpelit de tăciunii fierbinți.

În timp ce americanii se certau cu rușii, argumentând că performanța lui Vitaliy ar fi fost la fel de slabă și că doar vodka l-a făcut să reziste câteva secunde în plus, se pregătea tortura românului. Doar dorința de a-l vedea pe acesta umilit i-a făcut pe cei de la C.I.A. și K.G.B. să se oprească din ceartă. Au avut însă parte de un duș rece...

Marian, care nici măcar nu avea pregătirea unui agent de teren, trecuse cu brio prin bătăi și privea nepăsător la tava cu cărbuni. Nici când i s-au apropiat periculos de aproape de piele nu a dat vreun semn de panică.

Cum deja câștigase întrecerea și nici nu se intenționa ca vreunul dintre participanți să capete răni permanente, s-au oprit din tortură și l-au întrebat stupefiați cum de era atât de rezistent. Era de fapt un agent de top incognito? Era anesteziat? Nu simțea durerea? Era masochist?

Marian i-a privit plictisit și le-a spus pe un ton complet indiferent:

-"Domnilor, eu vin în fiecare la zi la muncă cu R.A.T.B.-ul. Aici nu pute a transpirație, nu e înghesuială și am și loc pe scaun. Păi ce faceți voi aici nu e tortură. Ce ar trebui să mă sperie, mă rog?"

Așa că dacă vă plângeți în prezent de aglomerația din autobuze, nu vă grăbiți să înjurați pensionarii ieșiti la plimbare, elevii sau țiganii. Vedeți că s-ar putea să vă dea coate și agenții C.I.A. și K.G.B. în antrenament.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii